Fiul lui Benjamin Netanyahu a devenit o țintă pentru Teheran. El a fost scos în grabă din SUA. „Iranul a încercat să îl ucidă!”

Data publicării:
Yair Netanyahu
Premierul Israelului alături de fiul său, Yair Foto: Profimedia

Yair Netanyahu, fiul prim-ministrului israelian, a fost evacuat de urgenţă din reşedinţa sa din apropierea oraşului Miami, din Statele Unite, potrivit informaţiilor postului de televiziune israelian Canal 12, relatează Le Figaro.

„Exista o ameninţare serioasă la adresa lui Yair Netanyahu şi, având în vedere acest lucru şi în urma unei evaluări, s-a luat decizia, împreună cu echipa de securitate, de a-l salva de urgenţă şi de a-l aduce înapoi în Israel”, a declarat Shin Bet, serviciul israelian de securitate internă al Israelului.

Shin Bet - care se ocupă, în teorie, de securitatea internă, spre deosebire de Mossad, care intervine în afara graniţelor israeliene - nu a precizat sursa ameninţării.

Acest comunicat vine la câteva zile după ce presa americană şi israeliană a dezvăluit existenţa unui plan de asasinat care îl viza pe unul dintre fiii prim-ministrului israelian. Chiar Benjamin Netanyahu a confirmat această informaţie la începutul săptămânii, fără a preciza care dintre fiii săi era vizat. „Iranul a vizat unul dintre fiii mei. Iranul a încercat să-l ucidă, să-l ucidă pe unul dintre fiii mei”, a declarat prim-ministrul israelian pentru postul israelian Canal 14.

Potrivit unei surse apropiate dosarului, citată de platforma media americană Newsmax, Shin Bet aflase de existenţa acestui plan de asasinat încă din luna decembrie a anului trecut. Fiind informaţi recent că agenţii iranieni s-ar putea afla deja la faţa locului, în Hallandale Beach, lângă Miami, pentru a recunoaşte terenul înainte de a trece la acţiune, l-au adus imediat pe Yaïr Netanyahu înapoi în Israel.

Potrivit postului de televiziune Canal 12, Shin Bet a redirecţionat către Miami anumiţi agenţi însărcinaţi cu protecţia preşedintelui israelian Isaac Herzog, care se afla atunci la New York, pentru a asigura repatrierea lui Yaïr Netanyahu.

Yair Netanyahu, în vârstă de 35 de ani, a părăsit locul în grabă, lăsându-şi în urmă obiectele personale.

La televiziunea israeliană, Benyamin Netanyahu a profitat de ocazie pentru a sublinia importanţa dispozitivului de securitate care îi protejează familia. „Această protecţie nu este un lux. Fără o protecţie suficientă, ar putea reuşi”, a subliniat el.

În luna iulie a anului trecut, Shin Bet a prelungit protecţia personală acordată soţiei prim-ministrului, Sara Netanyahu, precum şi fiilor săi, Yair şi Avner, pentru încă cinci ani. Această perioadă va continua să curgă chiar şi după încheierea mandatului prim-ministrului.a

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
400 de radare fixe schimbă regulile pe șoselele din România. Drumurile pe care vor fi montate camerele care...
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
Victor Ponta, la „Interviurile Adevărul”, despre întârzierea formării Guvernului: „Cât mai putem ține România...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii care vor să recupereze CASS la pensie? Judecătorii decid dacă dau banii înapoi
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”