Fostul ministru chinez de externe, dispărut de luni de zile, a „demisionat” din funcția de deputat

Data publicării:
profimedia-0778496474
Fostul ministru chinez de externe Qin Gang. Foto: Profimedia Images

Fostul ministru chinez de externe Qin Gang, eliberat brusc din funcţie anul trecut şi care nu a fost văzut în public de luni de zile, a „demisionat” din postul său de deputat, potrivit agenţiei oficiale de presă Xinhua, preluată de AFP.

Qin Gang, în vârstă de 57 de ani, considerat un apropiat al preşedintelui Xi Jinping, a preluat conducerea Ministerului de Externe în decembrie 2022, conform Agerpres.

El a fost eliberat din funcţie şapte luni mai târziu, o decizie surpriză pentru care autorităţile nu au dat nicio justificare.

Qin Gang şi-a păstrat, însă, titlul de reprezentant în Parlament, un organism sub controlul Partidului Comunist de guvernământ.

„Demisia lui Qin Gang a fost acceptată”, a raportat marţi laconic agenţia oficială de ştiri Xinhua.

Acest anunţ a fost făcut înainte de începerea săptămâna viitoare, la Beijing, a şedinţei anuale a Parlamentului chinez, care reuneşte aproximativ 3.000 de deputaţi ai Congresului Naţional al Poporului.

Wang Yi, care înainte de Qin Gang a fost ministru de externe al Chinei, a revenit în această funcţie după înlăturarea celui din urmă.

Wang Yi, de altfel cel mai înalt responsabil al relaţiilor diplomatice ale Partidului Comunist Chinez, este ca atare adevăratul şef al diplomaţiei chineze.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
O școală din Italia s-a redeschis după 20 de ani: un singur copil înscris. Povestea neobișnuită din insula...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, în costum de baie și cizme lângă piscina de acasă. Nonconformismul ei a stârnit reacții: "Ador tot ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pamela Anderson, într-o rochie cu spatele gol și crăpătură până la șold. A strălucit la New York, la 59 de ani
Adevarul
„Oamenii nu au mai văzut un asemenea episod”. „Super El Niño” ar putea aduce o iarnă extremă în SUA. Ce se...
Newsweek
Un pensionar primește pensie de invaliditate după legea veche. Ce se întâmplă la trecerea la limita de vârstă?
Digi FM
Văduva și copiii lui Steve Irwin îi duc dorul: "Familia noastră și-a pierdut supereroul". 20 de ani de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Actorul care nu ar mai lucra niciodată cu Sharon Stone. De ce a refuzat să o sărute în ultimele scene din...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță