Furtuna din Europa a avut puterea unui uragan şi a devastat totul în calea ei. Un hotel din Scoţia s-a prăbuşit (VIDEO)

Data actualizării: Data publicării:
hotel prabusit

Şapte oameni au murit în Europa din cauza unei furtuni ce a avut puterea unui uragan. Fenomenul natural poartă două nume, câte unul în fiecare dintre țările cel mai puternic afectate: Marea Britanie și Germania. După ce vântul a suflat cu până la 180 de kilometri pe oră, un hotel s-a prăbușit, zeci de ambarcațiuni au fost răsturnate de valuri și sute de zboruri și curse feroviare au fost anulate.

Este cod portocaliu de furtună în Olanda, unde furtuna Ciara a lovit cu rafale extrem de puternice. Oamenii abia au putut sta în picioare, în timp ce mersul pe bicicletă s-a dovedit o provocare.

Olanda este doar unul dintre statele afectate.

În Marea Britanie, Ciara a lovit cu forța unui uragan. Vântul, care a avut la rafală 180 de kilometri la oră, a pus la pământ copaci, stâlpi de electricitate şi a luat pe sus acoperișuri.

Zeci de trenuri au fost oprite, în timp ce haos a fost și pe aeroporturile din Regat. Sute de zboruri au fost anulate, iar piloţii mai temerari au întâmpinat serioase probleme la aterizare.

Pe mare, valurile au ajuns la câțiva metri înălțime şi au răsturnat bărci. Lucru care nu i-a descurajat deloc pe acești pasionaţi de kite surf.

O mare parte dintr-un hotel din Scoţia s-a prăbuşit din cauza torenţilor. Poliţia a comunciat că hotelul era evacuat şi că nu au fost înregistrate victime.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Prăpăd este și în Franța, unde 180.000 de case au rămas fără electricitate, iar în Paris zeci de copaci au fost smulși din rădăcină.

Peste graniță, în Germania, doi oameni au fost striviți de copacii puși la pământ de rafalele de vânt care și aici au depășit 160 de kilometri pe oră.

Furtuna a făcut victime şi în Polonia: doi oameni au murit într-o staţiune de schi, după ce peste ei a aterizat un acoperiş smuls de rafalele de peste 100 de kilometri pe oră.
Jacek Dyka, oficial polonez: “Două persoane au murit, o fată de 15 ani şi mama ei de 52 de ani. O fată de 21 de ani din aceeaşi familie a fost rănită serios şi este internată”.

Ciara a dat naştere şi unui record: un avion British Airways a parcurs în mai puțin de cinci ore distanţa dintre New York și Londra, graţie curenților de aer. Asta în contextul în care un zbor normal între cele două metropole durează de obicei peste șase ore.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât economisești dacă mergi cu 110 km/h în loc de 130 km/h. Diferența reală de bani și de timp
Digi FM
Descoperire incredibilă pe o plajă din Sicilia. Turiștii au găsit pungi pline cu sute de mii de euro
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săruturi și gesturi tandre în Saint-Tropez. Cum au fost surprinși Katy Perry și Justin Trudeau pe o plajă din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce sunt îngrijorați prietenii lui Jennifer Aniston. Iubitul actriței, acuzat că îi exploatează imaginea
Adevarul
„Primarul MiSilă”. Ironii usturătoare după ce trupa de teatru a fost desființată într-un oraș important din...
Newsweek
Cum a ratat România un proiect de 200.000.000€ care ar fi asigurat funcționarea reactoarelor de la Cernavodă?
Digi FM
Emil Boc grădinarul. Primarul Clujului se mândrește cu recolta de roșii din propria grădină: "O satisfacție...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Stephen Baldwin explică de ce a renunțat la Hollywood în plină glorie: „Nu voiam să fiu Tom Cruise”
UTV
Laura Cosoi a publicat primele imagini cu fiica sa, Nina. „Travaliul nu este întotdeauna ușor”