Video&Foto Gaze lacrimogene și grenade sonore folosite de poliție în centrul Los Angeles, la proteste împotriva raidurilor anti-imigrație

Data publicării:
proteste anti imigratie los angeles
Foto: Profimedia

Poliţişti cu căşti de protecţie şi îmbrăcaţi în echipament antirevoltă s-au confruntat, vineri seară, cu protestatari în centrul oraşului Los Angeles, după o zi de raiduri federale împotriva imigraţiei în care zeci de oameni au fost reţinuţi, informează Reuters şi EFE. Forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene, spray cu piper și au lansat grenade sonore, după ce unii protestatari au aruncat cu bucăți de beton în ofițeri.

Potrivit unei transmisiuni live a Reuters, ofiţeri ai Departamentului de Poliţie din Los Angeles puteau fi văzuţi în formaţie pe o stradă din centrul oraşului mânuind bastoane şi ceea ce păreau a fi puşti cu gaz lacrimogen, înfruntându-se cu demonstranţii după ce autorităţile au ordonat mulţimilor de protestatari să se împrăştie la căderea nopţii, mai scrie Agerpres.

La începutul confruntării, unii protestatari au aruncat bucăţi de beton către ofiţeri, iar poliţia a răspuns trăgând salve de gaze lacrimogene şi spray cu piper. Poliţia a lansat totodată grenade sonore.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Un purtător de cuvânt al LAPD, Drake Madison, a declarat pentru Reuters că poliţia de la faţa locului a anunţat că are de-a face cu o adunare ilegală, ceea ce înseamnă că cei care nu au părăsit zona au fost arestaţi. Nu se cunoaşte numărul arestărilor făcute în timpul protestelor, notează Reuters.

Imaginile televiziunilor de ştiri de la începutul zilei au arătat rulote cu vehicule în stil militar nemarcate şi dube încărcate cu agenţi federali în uniformă care străbat străzile din Los Angeles, ca parte a operaţiunii de aplicare a legii în domeniul imigraţiei.

raiduri imigratie los angeles protest
Foto: Profimedia

Agenţi ai Serviciului pentru Imigrări şi Vamă al SUA (ICE) au vizat mai multe puncte, inclusiv un Home Depot din districtul Wetlake al oraşului, un magazin de îmbrăcăminte din Fashion District şi un depozit de îmbrăcăminte din sudul Los Angelesului, potrivit Los Angeles City News Service (CNS).

CNS şi alte mass-media locale au relatat că zeci de persoane au fost arestate în timpul raidului împotriva imigraţiei, cel mai recent dintr-o serie de astfel de verificări efectuate în mai multe oraşe, ca parte a represiunii extinse ordonate de către preşedintele Donald Trump împotriva imigraţiei ilegale.

Trump a promis că va deporta migranții ilegali în număr fără precedent

Preşedintele republican a promis că îi va aresta şi îi va deporta pe migranţii ilegali în număr fără precedent.

LAPD nu a luat parte la acţiunea de aplicare a legii în domeniul imigraţiei. În schimb, LAPD a fost desfăşurată pentru a ţine în frâu tulburările civile după ce mulţimile care protestau împotriva raidurilor de deportare au vopsit cu spray sloganuri anti-ICE pe pereţii unei clădiri a unui tribunal federal şi s-au adunat în faţa unei închisori din apropiere, unde se credea că fuseseră duşi unii dintre cei reţinuţi.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Primăriţa Los Angelesului, Karen Bass, a emis o declaraţie prin care condamna raidurile împotriva imigraţiei, spunând: "aceste tactici seamănă teroare în comunităţile noastre şi perturbă principiile de bază ale siguranţei în oraşul nostru".

Potrivit EFE, care citează postul CBS, cel puţin 44 de oameni au fost arestaţi vineri în timpul raidurilor antiimigraţie calificate drept "intervenţii dirijate", desfăşurate în districtul Westlake, în centrul şi în sudul Los Angelesului.

protest los angeles imigratie
Foto: Profimedia

Sindicatul Internaţional al Angajaţilor de Serviciu - Lucrătorii de Serviciu Uniţi Oeste a raportat că preşedintele său, David Huerta, a fost arestat în timpul uneia dintre operaţiunile de vineri.

Potrivit relatării, autorităţile federale au declarat că Huerta a fost arestat pentru că a obstrucţionat în mod deliberat accesul agenţilor federali la un şantier în care aceştia executau un mandat, blocându-le vehiculul în care se aflau agenţii.

protest los angeles imigratie
Foto: Profimedia

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă dacă ții banii cash acasă în perioade de criză. Avertismentul economiștilor pentru români
Digi FM
Ce pensie are Tudorel Stoica, component al legendarei Steaua ’86: „Mi-e şi ruşine!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săndel Bălan, tatăl Andreei Bălan, marele absent de la nunta grandioasă cu Victor Cornea. Ce mesaj i-a...
Film Now
Deborra-Lee Furness, devastată după apariția lui Hugh Jackman la Met Gala cu Sutton Foster: „A fost o...
Adevarul
Scandal la vârful Primăriei Slatina. Secretarul general îl acuză pe Mario De Mezzo de agresiune: „M-a urmărit...
Newsweek
Două beneficii la pensie. Ce vor fi obligate Casele de Pensie să facă pentru ca pensionarii să ia bani în plus
Digi FM
20 de imagini de la nunta de poveste a Andreei Bălan. Turn de șampanie, tort superb cu poza mirilor și un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
Sandra Bullock, fotografie rară cu copiii ei, de Ziua Mamei: „O onoare pe viață”. De ce a speriat-o gândul de...
UTV
Vezi imaginile de la nunta anului. Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit religios pe malul Lacului...