Imagine incredibilă surprinsă din satelit deasupra Turkmenistanului. "Situația a fost complet scăpată de sub control"

Data actualizării: Data publicării:
emisii gaze turkmenistan
O imagine surprinsă din satelit deasupra Turkmenistanului arată cât de gravă este problema emisiilor de metan. FOTO: Profimedia Images

Două importante zăcăminte de combustibili fosili din Turkmenistan au provocat emisii de metan care au cauzat mai multă încălzire globală în 2022  decât toate emisiile de carbon ale Regatului Unit, iar o imagine surprinsă de NASA din satelit arată amploarea acestei probleme.

Datele transmise de compania Kayrros pentru The Guardian au arătat că cele două zăcăminte de combustibili fosili din Turkmenistan au provocat emisii de  366 de milioane de tone de dioxid de carbon, mai mult decât emisiile anuale ale Regatului Unit.

Emisiile de metan au crescut alarmant din 2007, iar situația riscă să declanșeze o catastrofă climatică, spun cercetătorii.

„Metanul este responsabil pentru aproape jumătate din încălzirea globală pe termen scurt, iar până acum situația a fost complet scăpată de sub control”, a declarat Antoine Rostand, președintele Kayrros. „Știm unde sunt super-emițătorii și cine o face. Avem nevoie doar de factorii de decizie și de investitori să-și facă treaba, și anume să reducă emisiile de metan. Nu există nicio altă acțiune care să reducă acest impactul pe termen scurt asupra climei”, a spus el.

Imaginea din satelit surprinsă deasupra Turkmenistanului a fost posibilă cu un instrument orbital al NASA, conceput în principal pentru a avansa studiile privind praful în suspensie şi efectele sale asupra schimbărilor climatice și care  s-a dovedit a fi capabil să îndeplinească o altă funcţie cheie pentru ştiinţele Pământului - detectarea emisiilor mari de metan.

Dispozitivul, numit spectrometru de imagistică, a identificat peste 50 de "super-emițători" de metan în Asia Centrală, Orientul Mijlociu şi în sud-vestul Statelor Unite, de când a fost instalat în iulie 2022 la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.

Punctele fierbinţi de metan nou măsurate - unele cunoscute anterior, iar altele abia descoperite - includ instalaţii extinse de petrol şi gaze şi mari depozite de deşeuri. 

Spectrometrul a fost construit în primul rând pentru a identifica compoziţia minerală a prafului suflat în atmosferă din deşerturile Pământului şi din alte regiuni aride, prin măsurarea lungimilor de undă ale luminii reflectate de solul de la suprafaţă din acele zone. 

Se pare că metanul absoarbe lumina în infraroşu într-un model unic pe care spectrometrul EMIT îl poate detecta cu uşurinţă, potrivit oamenilor de ştiinţă de la Jet Propulsion Laboratory (JPL) al NASA, unde a fost proiectat şi construit instrumentul. 

Circulând în jurul Pământului o dată la fiecare 90 de minute de la peronul său de la bordul staţiei spaţiale, la o înălţime de aproximativ 420 km, EMIT este capabil să scaneze suprafeţe vaste ale planetei, de zeci de kilometri în diametru, concentrându-se în acelaşi timp şi asupra unor zone de mărimea unui teren de fotbal. 

Un produs secundar al descompunerii materiei organice şi principalul component al gazului natural utilizat în centralele electrice, metanul reprezintă o fracţiune din toate emisiile de gaze cu efect de seră provocate de om, dar are cu aproximativ 80 de kilograme mai multă capacitate de captare a căldurii decât dioxidul de carbon. 

În comparaţie cu CO2, care rămâne în atmosferă timp de secole, metanul persistă doar un deceniu, ceea ce înseamnă că reducerea emisiilor de metan are un impact imediat asupra încălzirii planetare. 

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Comoara” din subsolul României pe care încă nu o exploatăm. Cele șapte zone unde există pământuri rare
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Și ei divorțează! După șapte ani de căsnicie, îndrăgitul cântăreț și lider de trupă rock cere custodia...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James Cameron, la 72 de ani. De la șofer de camion la cineastul care a redefinit Hollywoodul cu „Titanic” și...
Adevarul
„Hai, repede, că s-a băgat!” Mărturii din arhivele Securității despre cozile interminabile din comunism...
Newsweek
Cum să cureți în spatele frigiderului în doar două minute, fără să-l miști. Trucul simplu care te ajută
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
Un destin sfâșietor. Hayden Panettiere a murit la trei ani după fratele ei mai mic: "Am pierdut jumătate din...
UTV
Loredana Groza a atras toate privirile în costum de baie. Artista a pozat în stilul „Baywatch”