Joe Biden, primul discurs la ONU ca președinte al SUA: „Lumea se confruntă cu un deceniu decisiv”

Președintele american Joe Biden, susținând discursul său în cadrul celei de-a 76-a Adunare Generală a Națiunilor Unite.
Președintele american Joe Biden, susținând discursul său în cadrul celei de-a 76-a Adunare Generală a Națiunilor Unite. Sursă foto: Getty Images

În primul său discurs în fața Adunării Generale a ONU în calitate de președinte al SUA, Joe Biden a spus că e necesară cooperarea între aliați, pentru că „lumea se confruntă cu un deceniu decisiv”. Mesajul său vine într-un moment în care au crescut tensiunile între SUA și aliații său, după retragerea din Afganistan. Totodată, discursul liderului de la Casa Albă are loc într-o perioadă de tulburențe în ceea ce privește relația transatlantică, ca urmare a scandalului submarinelor, potrivit BBC News.

Cea de-a 76-a Adunare Generală a ONU are loc în contextul unei crize climatice de amploare și pe fondului unui nou val al pandemiei de COVID-19. Confirm CNN, Joe Biden le-a propus liderilor globali o cooperare globală în ceea ce privește pandemia și problemele de mediu, subliniind că „succesul tuturor este legat și rezolvarea acestor probleme”.

Principalele declarații ale președintelui american Joe Biden: 

  • Lumea se confruntă cu un deceniu decisiv, iar abordarea unei varietăţi de provocări va depinde de abilitatea noastră de a recunoaşte umanitatea noastră comună.

  • În loc să continuăm să luptăm în războaiele trecutului, trebuie să ne îndreptăm privirea spre provocări precum pandemia globală, răspunzând schimbărilor climatice, ameninţării cibernetice şi schimbării dinamicii globale a puterii.

  • Indiferent cât de provocatoare sau cât de complexe sunt problemele cu care ne vom confruntăm, guvernarea pentru popor este vitală pentru toți cetățenii.

  • Preşedintele Joe Biden a apărat retragerea haotică a SUA din Afganistan, afirmând că a fost un pas necesar pentru a îndrepta atenţia politicii americane către provocările globale pe care le reprezintă sistemele anti-democratice, pandemia de COVID-19 şi schimbarea climatică. „Am încheiat 20 de ani de conflict în Afganistan şi, odată ce încheiem o eră de război neobosit, începem o nouă eră de diplomaţie neobosită”, a declarat Joe Biden. 
  • Statele Unite și alți aliați săi occidentali vor rămâne parteneri vitali.
  • Mai mult ca niciodată, securitatea, prosperitatea și chiar libertățile noastre sunt interconectate. 
  • Președintele Biden a declarat că SUA trebuie să rămână vigilentă împotriva terorismului global, cât și împotriva celui intern. 

  • Lumea de astăzi nu mai este lumea din 2001, iar Statele Unite ale Americii nu mai sunt aceeași țară precum era atunci când a fost atacată pe 11 septembrie 2001, acum 20 de ani. În prezent suntem mai bine echipați pentru a detecta și a preveni amenințările teroriste și ne-am dezvoltat mai mult capacitatea de respinge și de a răspunde amenințărilor. 

  • Vom face față amenințărilor teroriste care apar astăzi și care vor apărea în viitor, printr-o gamă largă de instrumente disponibile, inclusiv prin colaborarea cu partenerii noștri locali, astfel încât să nu mai fie nevoie să fim atât de dependenți de campanii militare de dimensiuni foarte mari.
  • Armata americană nu trebuie folosită ca răspuns la orice problemă pe care o vedem în lume.
  • Invocând „moartea pe scară largă și evenimentele devastatoare” provocate de schimbările climatice, președintele american a anunțat și că va colabora cu Congresul american în scopul de a dubla finanțarea SUA pentru a ajuta țările în curs de dezvoltare să combată criza climatică. 
  • Împreună cu eforturile sectorului privat, voi mobiliza 100 de miliarde de dolari pentru a sprijini programele de combatere a problemelor de mediu și climă în țările sărace care sunt afectate de schimbările climatice. 

  • Liderul de la Casa Albă a cerut națiunilor lumii să pună „cele mai înalte ambiții climatice posibile pe masă” la Conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice, cunoscută și sub numele de COP26, care se va desfășura între 1 și 12 noiembrie în orașul Glasgow.

  • Criza climatică este „fără frontiere” și necesită cooperare.

  • Trebuie să-i ascultăm mai mult pe oamenii de știință și experții climatici, care ne spun că lumea se apropie rapid de un punct fără întoarcere în ceea ce privește încălzirea globală. 

  • Administrația pe care o conduc lucrează strâns cu congresul SUA pentru a se realiza investițiile necesare în infrastructura ecologică, care ne vor ajuta să ne atingem obiectivele climatice. 

  • În timpul discursului său, Joe Biden a anunțat că SUA își va asuma un angajament de 10 miliarde de dolari pentru efortul de a „pune capăt foametei și de a investi în sistemele alimentare din țară și din străinătate”. „Într-un moment în care aproape 1 din 3 persoane la nivel global nu au acces la hrană adecvată, chiar anul trecut, Statele Unite s-au angajat să adune partenerii noștri la masă și să dezbată soluțiile prin care poate fi combătută subnutriția", a spus Joe Biden.

  • Ne vom strădui să ne asigurăm că drepturile fundamentale ale muncii, protecției mediului și cele legate de proprietatea intelectuală sunt protejate, iar beneficiile globalizării se resimt în toate societățile noastre. SUA va continua să susțină regulile și normele care au format baza angajamentului internațional vechi de zeci de ani ce a fost esențial pentru dezvoltarea națiunilor din întreaga lume. Ne vom respecta în continuare angajamente de bază privind libertatea de navigație, respectarea legilor și tratatelor internaționale și vom sprijini măsurile de control al armelor pentru a reduce riscul violenței și a spori transparența. 
  • „Bombele și gloanțele” nu ne pot apăra împotriva pandemiei de Covid-19 sau a variantelor sale viitoare

  • SUA au contribuit cu peste 15 miliarde de dolari la răspunsul global împotriva pandemie de coronavirus, livrând peste 160 de milioane de doze de vaccin anti-COVID către alte țări, ceea ce a inclus și 130 de milioane de doze din propria noastră capacitate de aprovizionare.

  • Washingtonul va anunţa angajamente suplimentare pentru a stimula vaccinarea în ţările mai puţin avansate miercuri, în cadrul unui summit virtual pe care îl organizează, a mai transmis Joe Biden în discursul susţinut în faţa Adunării Generale a ONU.

  • Ne-am întors la masă în forumurile internaționale, în special în Organizația Națiunilor Unite, pentru a concentra atenția și a stimula acțiunea globală asupra provocărilor comune care ne vizează pe toți.
  • SUA își vor susține aliații și prietenii și se vor opune încercărilor țărilor puternice de a le domina pe cele mai slabe. 

  • Nu căutăm un nou Război Rece sau o lume împărțită în blocuri rigide

  • SUA sunt gata să colaboreze cu orice națiune care își intensifică eforturile și urmărește rezolvarea pașnică a provocărilor comune, chiar dacă avem un dezacord în alte domenii. 

  • Vom suferi cu toții consecințele eșecului nostru în a coopera în fața provocărilor globale. 

  • Viitorul va aparține celor care îmbrățișează demnitatea umană. Nu celor care o calcă în picioare.

  • Viitorul aparține națiunilor care promovează potențialul cetățenilor săi, nu celor care îl restrâng.

  • Stau aici în fața dumneavoastră și constat că Statele Unite nu sunt în război, pentru prima dată în ultimii 20 de ani. Am întors pagina. Toată puterea, energia, angajamentul, voința și resursele noastre sunt acum pe deplin și direct concentrate asupra a ceea ce ne așteaptă în viitor, nu a ceea ce s-a întâmplat în trecut. 

Citește și: Criza submarinelor slăbește încrederea între aliații transatlantici. UE apără Franța și protestează față de acțiunile SUA

Editor : Marco Badea

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate