Kremlin: Dacă Zelenski depune armele, „nu vor mai fi victime”

Data publicării:
volodimir zelenski cu veste antiglont si casca in vizita la trupele ucrainene din donbas
Volodimir Zelenski a vizitat trupele ucrainene din Donbas. Foto: President.gov.ua

Kremlinul a declarat marţi că, dacă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ar da ordin trupelor ţării sale să depună armele, „nu ar mai exista victime” în Ucraina.

„El poate da ordin ca armele să fie depuse, atunci nu vor mai fi victime”, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în timpul conferinţei sale de presă zilnice.

Moscova îl consideră pe Zelenski ca preşedinte legitim al Ucrainei, a afirmat Peskov, în pofida faptului că preşedintele Vladimir Putin chemase vineri armata ucraineană „să preia puterea în propriile mâini” şi să-i înlăture de la putere pe Zelenski şi anturajul său, pe care i-a calificat drept „neonazişti şi drogaţi”.

Pentru moment nu este programată niciun fel de discuţie telefonică între Putin şi Zelenski, a precizat Peskov, care a mai spus că, deocamdată, este „prematur” să se facă o evaluare a rezultatului primelor negocieri între părţi, care au avut loc cu o zi înainte la graniţa belaruso-ucraineană.

Peskov: „Nu sunt afectat” de sancţiuni

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse a comentat şi despre avalanşa de sancţiuni pe care ţările occidentale a impus-o unor persoane şi companii ruse ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia, el minimalizând importanţa restricţiilor.

„Posibil, ei cred că prin sancţiuni ne vor face să ne schimbăm poziţia. Dar este clar că nu e nimic de discutat aici, nimeni nu-şi va schimba în consecinţă poziţia”, a spus Peskov, unul dintre oficialii la nivel înalt de la Moscova sancţionaţi de Occident, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

„Dacă vor să pedepsească pe cineva, nu au decât să o facă”, întrucât persoanele vizate de restricţii nu au „nici bunuri, nici conturi” în Occident, a spus Peskov.

„Nu sunt afectat” de sancţiuni, a insistat el când a fost întrebat dacă măsura, dispusă la adresa sa de mai multe ţări, a avut un impact asupra vieţii sale de zi cu zi.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Vila unde regina Elisabeta a II-a își savura ceaiul la malul mării a fost scoasă la vânzare. Cum arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sport și plimbare, apoi o nuntă de trei zile. Dua Lipa și Callum Turner, surprinși în Palermo înainte de...
Film Now
Jennifer Lopez, în centrul speculațiilor despre operații estetice, după o apariție care a făcut valuri: "De...
Adevarul
Angajatorii sunt obligați, de pe 7 iunie, să justifice diferențele de salariu. Ce drepturi noi au angajații...
Newsweek
Un tribunal a declarat contributiv la pensie stagiul aferent grupelor de muncă. Alt tribunal a refuzat. De ce?
Digi FM
„Era furios”. Sharon Stone dezvăluie reacția halucinantă a soțului ei când medicii i-au recomandat o dublă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Aniston face declarații rare, la mai bine de 20 de ani, despre Brad Pitt. Ce a spus despre apariția...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...