Macron îi transmite lui Trump că „între aliaţi, nu poţi să-l faci pe celălalt să sufere cu taxe vamale”

Data publicării:
trump macron getty
Foto: GettyImages

„Între aliaţi, nu poţi să-l faci pe celălalt să sufere cu tarife” vamale, a declarat Emmanuel Macron sâmbătă, în prima zi a Salonului agriculturii de la Paris, în contextul în care Donald Trump ameninţă că va impune taxe vamale pentru mai multe produse europene, relatează AFP și Agerpres. 

„Voi vorbi cu el despre asta, pentru că trebuie să calmăm lucrurile”, a spus preşedintele francez, care urmează să se întâlnească luni cu omologul său american, la Washington.

„Filiera agricolă şi agroalimentară (franceză) este o mare filieră de export, deci trebuie să o apărăm pentru a o face şi mai competitivă”, a adăugat el.

De la revenirea sa la Casa Albă, Donald Trump a anunţat introducerea de taxe vamale reciproce, ceea ce înseamnă că SUA vor aplica acelaşi nivel de taxe asupra produselor provenind dintr-o ţară ca acela aplicat în aceasta asupra produselor americane.

El a anunţat de asemenea revenirea taxelor vamale asupra oţelului şi aluminiului.

În Franţa, viticultorii sunt în mod special îngrijoraţi de o revenire a taxelor vamale pe cognac şi vin, produse pe care le exportă în masă în SUA, cu atât mai mult cu cât cognacul este deja în centrul unui diferend comercial între UE şi China, prima sa piaţă ca valoare.

„Sunt hotărât să discut toate subiectele” cu Donald Trump, a mai spus Emmanuel Macron. „Ne vom împărtăşi acordurile, dezacordurile şi sper în special că vom găsi soluţii la chestiunea Ucrainei”, a adăugat el.

Preşedintele american l-a atacat din nou vineri pe omologul său ucrainean. Estimând că Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin "vor trebui să-şi vorbească" pentru "a pune capăt masacrului a milioane de persoane", el a apreciat că prezenţa Ucrainei în negocierile cu Rusia nu este "importantă".

El i-a vizat de altfel şi pe Emmanuel Macron şi Keir Starmer care, potrivit lui, "nu au făcut nimic" pentru a pune capăt războiului. Prim-ministrul britanic este aşteptat joi la Washington.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate fi încorporat în România în caz de război. De ce au fost chemaţi tinerii în Armată
Digi FM
Mihai Onilă a fost operat de urgență. Fostul membru AXXA stârnise controverse după ce a ținut post negru 40...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Anca Țurcașiu, noi imagini inedite alături de partenerul ei, la malul mării. Fanii au fost cuceriți: „Așa...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Regula de aur pe care Matt Damon o respectă cu sfințenie pentru cele patru fiice ale sale: „Indiferent de...
Adevarul
Militarii ucraineni, verdict dur după exercițiile NATO: „Pauzele de cafea și restricțiile pentru drone nu au...
Newsweek
Modificare la pensie începând de vineri. Milioane de români vor munci mai mult înainte să iasă la pensie
Digi FM
Mihai Trăistariu, exasperat de turiștii de pe litoral. Ce îi dispare din apartamente și ce obiecte ajunge să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este "dirty soda", băutura care face furori pe internet, dar îi îngrijorează pe medici: "Este un dezastru...
Digi Animal World
Imagini rare din România. O pisică sălbatică și cei patru pui ai săi, surprinși într-un parc național
Film Now
Orlando Bloom, la bustul gol în Italia. Și-a arătat mușchii în compania noii lui iubite, un model cu peste 20...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...