Papa Francisc, internat de o săptămână. Starea Suveranului Pontif „se ameliorează uşor", anunță Vaticanul

Data actualizării: Data publicării:
Papa Francisc
Papa Francisc. Foto: Profimedia

Starea clinică a Papei Francisc „se ameliorează uşor”, a anunţat joi seara Vaticanul, în a şaptea zi de spitalizare a Suveranului Pontif în vârstă de 88 de ani, care suferă de pneumonie, relatează AFP.

Deja în cursul zilei, cardinalii au fost încurajatori cu privire la starea de sănătate a Suveranului Pontif, asigurând că acesta este "pe drumul cel bun".

"Starea clinică a Sfântului Părinte se ameliorează uşor. Nu are febră şi parametrii lui hemodinamici rămân stabili", a anunţat Vaticanul într-un buletin de sănătate la începutul serii.

"În această dimineaţă, el a primit Euharistia şi apoi s-a dedicat activităţilor sale profesionale", a adăugat sursa citată.

Potrivit unei surse de la Vatican, acestea includ contacte cu cei mai apropiaţi colaboratori ai săi, citirea şi semnarea de documente şi apeluri telefonice.

Papa Francisc, internat începând de vineri într-un spital din Roma cu pneumonie bilaterală, a petrecut o noapte liniştită şi a luat micul-dejun, a anunţat, de asemenea, joi dimineaţă serviciul de presă al Vaticanului, confirmând o uşoară îmbunătăţire a stării de sănătate a Suveranului Pontif.

Papa Francisc a fost internat vineri la Spitalul Gemelli din Roma cu bronşită, însă Sfântul Scaun a dezvăluit marţi că liderul de la Vatican a dezvoltat pneumonie la ambii plămâni, o infecţie potenţial fatală a ţesutului pulmonar.

Miercuri, "analizele de sânge, examinate de personalul medical", arătau "o uşoară ameliorare, în special a semnelor de inflamaţie", a dat asigurări Vaticanul.

Această spitalizare a suscitat îngrijorare deoarece starea de sănătate a papei, care are o agendă plină, a fost deja fragilizată de o serie de probleme în ultimii ani, de la operaţii la colon şi abdomen până la dificultăţi la mers.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Ionel Arsene și ce avere avea înainte să fugă din România. Reacția lui Sorin Grindeanu după...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ștefan Stan, mărturisiri despre despărțirea de mama fiicelor sale: „Nu găsim cale de mijloc, comunicarea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița Kaylee Hottle, cunoscută din „Godzilla vs Kong”, a murit. Avea 18 ani
Adevarul
Două modele AI dezvoltate de compania OpenAI au scăpat de sub control și au atacat cibernetic o altă firmă de...
Newsweek
Parlamentarii, 6.200 lei pensie specială pentru 2 mandate. Pensia contributivă după 35 ani munciți, 2.800 lei
Digi FM
Exclusiv la matinalul Digi FM: Cum a ajuns Miresic să încaseze patru bătăi la propria nuntă!
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Vrei să îți iei câinele sau pisica în concediu? Ce recomandă medicii veterinari înainte de drum
Film Now
Câți bani a strâns fiul Priscillei Presley după ce a cerut donații pe internet pentru afacere: Va trebui să...
UTV
MrBeast s-a căsătorit în secret cu Thea Booysen. Nunta a durat o săptămână și a avut loc pe o insulă privată...