Ambasadorul SUA la NATO: România participă cu mijloace militare la lupta anti-ISIS

Data publicării:
icon

Sunt cel puţin trei aspecte importante ale crizei din Siria. Iar România îşi poate aduce contribuţia, aşa cum fac şi alte state aliate, în toate cele trei domenii. Ţara dvs., alături de toate statele aliate, mă refer la toate cele 28 de state aliate, participă cu mijloace militare la coaliţia armată împotriva Statului Islamic. În final este necesară o soluţie politică. Aşa că aliaţii care au păstrat relaţiile diplomatice cu Damascul ar putea avea un rol important în această abordare politică. Politica din Siria, de altfel foarte complicată, va avea nevoie de ajutorul ţărilor care sunt încă active acolo, aşa cum este ţara dvs., prin intermediul ambasadei sale de acolo. Fluxul de refugiaţi, numărul mare de persoane strămutate intern în Siria, necesită un efort internaţional semnificativ la care ţara dvs. şi alte state membre NATO contribuie în prezent şi trebuie să o facă şi în continuare”, a declarat Douglas Lute, ambasadorul Statelor Unite la NATO.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
MGK dezvăluie calvarul prin care a trecut pentru tatuajul care îi acoperă aproape tot corpul: "Pielea mea...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Istoria fascinantă a fotbalului. De la lupte violente pe maidane, la un fenomen global
Newsweek
Tomac anunță că pensiile cresc de la 1 ianuarie 2027. Cât va ajunge pensia medie în România?
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Gestul uriaș al lui Spielberg: a renunțat la „Harry Potter” pentru a îndeplini una dintre ultimele dorințe...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme