Iranul, despre acordul de apărare dintre Arabia Saudită, Turcia şi Pakistan: „Știu că nu pot avea încredere în SUA”

Data publicării:
A dramatic silhouette profile of Donald Trump facing a burning Iranian flag with rising smoke and flames
Silueta lui Donald Trump pe fundalul steagului iranian. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia

Iranul a transmis, luni, că nu vede niciun motiv să considere acordul de apărare semnat vineri de Arabia Saudită, Pakistan şi Turcia, ca fiind îndreptat împotriva sa şi îl consideră mai degrabă un semn al neîncrederii acestor ţări faţă de garanţiile de securitate americane, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres. 

„Ei bine, nu există niciun motiv” de îngrijorare pentru Iran, a răspuns purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Teheran, Esmail Baghaei, după ce a fost întrebat dacă Iranul consideră acel acord o ameninţare împotriva sa.

„Turcia şi Pakistanul sunt ţări vecine (cu Iranul n.red), la fel cum Arabia Saudită este o ţară cu care Iranul menţine legături religioase, istorice şi civilizaţionale profunde, aşadar nu există motive să ne temem că acordul este îndreptat împotriva Iranului”, a argumentat oficialul iranian.

El a menţionat că Teheranul a fost informat „mai mult sau mai puţin” despre acest acord înaintea semnării şi îl consideră un indiciu al direcţiei în care se îndreaptă Orientul Mijlociu.

„Această evoluţie constituie un semnal important care arată că ţările din regiune au ajuns la concluzia că nu pot depinde şi nici nu pot avea încredere în presupusa garanţie de securitate oferită de SUA şi de alţi actori externi şi încearcă să exploreze o altă cale, bazată pe propriile capacităţi şi perspective şi fără ingerinţele şi intervenţiile dăunătoare ale actorilor străini”, a remarcat diplomatul iranian.

Arabia Saudită, Pakistanul şi Turcia au semnat vineri Acord de Apărare Comună de la Mecca, ce prevede că „orice atac armat extern împotriva oricăreia dintre cele trei ţări va fi considerat un atac împotriva tuturor”, o clauză echivalentă cu articolul 5 din Tratatul NATO.

Ţările semnatare au asigurat că acordul nu este îndreptat împotriva niciunei ţări, iar ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a menţionat într-o astfel de declaraţie în mod explicit Iranul, care a atacat ţinte americane pe teritoriul saudit de mai multe ori în timpul războiului împotriva sa declanşat de SUA şi Israel pe 28 februarie.

Arabia Saudită este principala putere arabă din Golful Persic şi deţine cele mai avansate capabilităţi militare, în timp ce Pakistanul dispune de un arsenal nuclear, iar Turcia este membră a NATO.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
„Afacerile” Stegarului Dac. Cezar Cătălin Avrămuță apare în istoricul a cel puțin 16 firme. A fost și...
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Ben Affleck, primele declarații după moartea ambilor părinți. Ce a descoperit despre mama sa: „A fost foarte...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...