Apocalipsa care se apropie cu viteza luminii: ce s-ar întâmpla cu oamenii dacă n-ar mai exista curent electric pe toată planeta

pana-curent-caracas-venezuela-twitter
Foto: twitter.com/cristiancrespoj

Lumea discută despre tot felul de apocalipse: biblică, nucleară sau zombi. Dar o pană generală de curent electric, precum cea petrecută în urmă cu câteva luni în Venezuela, ne pune în fața unui scenariu apocaliptic cât se poate de real și care poate provoca ceva mult mai grav decât stingerea luminilor din apartamente, se arată într-o analiză BBC.

Pentru medicii din spitalul cufundat în beznă, nu era nimic de făcut: erau, pur și simplu, legați de mâini: chirurgi și asistente, ajutați doar de lumina de la câteva lanterne și telefoane mobile, priveau neputincioși la pacientul care murea, chiar sub ochii lor, pe masa de operație.

Pacientul era o femeie care avea un cheag de sânge la plămâni - o afecțiune care, într-o situație normală, poate fi tratată cu echipament corespunzător.

Dar situația din acea zi nu era deloc una normală: medicii aveau nevoie de un ventilator, aflat câteva etaje mai jos, la secția de terapie intensivă. Lifturile nu mergeau pentru că întreaga clădire, de nouă etaje, a spitalului din Maracay, Venezuela, era cufundată, laolată cu întreaga țară, în bezna provocată de o pană generală de curent electric, întinsă pe tot cuprinsul țării și care a durat 5 zile.

Pană de curent Venezuela
Foto: Gulliver/GettyImages

Scene similare s-au petrecut în toate spitalele din Venezuela, în timpul acestui dezastru național: niciun generator electric, programat să pornească automat în astfel de situații, nu poate ține atât de mult: la finalul celor cinci zile, 26 de persoane au murit în spitale, din cauza lipsei de curent electric.

„Un spital care nu are curent electric mai mult de patru ore, e deja o situație gravă”, a declarat, pentru BBC, un medic venezuelean. „Iar situația apei potabile este și mai gravă. Au fost cazuri în care i-am rugat pe pacienți să-și aducă apă de acasă, pentru că spitalul nostru, pur și simplu, nu dispunea de așa ceva”.

Astfel de scene, cu adevărat apocaliptice, s-au petrecut într-o țară  care, până acum câțiva ani, trecea drept una dintre cele mai bogate din America de Sud și care deținea unul dintre cele mai mari zăcăminte de petrol.

Cinci zile fără curent au fost suficiente să arunce o întreagă țară, la propriu, în plin Ev Mediu Întunecat. Un scenariu, cu adevărat, apocaliptic, petrecut în realitate.

imagini apocalipsa
Foto: Gulliver/GettyImages

Apocalipsa „energetică” și penele de curent majore: suntem tot mai vulnerabili în fața unui astfel de scenariu

Astfel de situații, la scară mult mai mică, au loc anual inclusiv în țări dezvoltate, precum SUA și Canada, în special în regiunile în care furtunile distrug liniile de înaltă tensiune și aruncă zone întinse în întuneric.

În iunie, o pană de curent a lăsat în beznă porțiuni importante din Argentina, Uruguay și Paraguay și, odată cu el, 40 de milioane de locuitori din regiune.

Dar toate aceste „evenimente” sunt nimic față de mega-penele de curent pe care experții în energie se tem că le vom experimenta în viitor.

Modificările climatice, combinate cu o creștere tot mai mare a nevoii de tehnologii bazate pe energia electrică, ne fac tot mai vulnerabili în fața unui astfel de scenariu, avertizează experții.

„Practic, în acest moment, viețile noastre depind de acest tip de energie și, în mod special, de aparatura electrică, de orice fel”, declară, pentru BBC, Juliet Mian, director al unei organizației Resilience Shift, un ONG care instruiește firmele și oamenii  pentru a face față unor astfel de situații critice.

Întregul lanț alimentar al produselor pe care le cumpărăm zilnic se va prăbuși în lipsa curentului electric și a calculatoarelor care să coordoneze acest flux. Într-o situație de „black-out”, nu vor mai exista camere frigorifice, aer condiționat sau sisteme de încălzire alimentate electric. Cardurile nu vor mai funcționa, la fel nici telefoanele mobile. Rata criminalității va crește.

pană de curent
Foto: Gulliver/GettyImages

„În lumea modernă, toate aceste sisteme sunt interdependente și este extrem de greu să găsești un sistem important care să nu se bazeze, în final, pe curent electric”, declară Mian.

Cauzele care pot duce la o o astfel de „apocalipsă energetică” sunt multiple și includ, pe lângă dezastre provocate de fenomene naturale extreme, scenarii legate de atacuri din sfera cyber-terorismului, asupra sistemelor energetice naționale.

„Nu putem să proiectăm sistemele, astfel încât să prevenim cu totul astfel de căderi de curent”, declară Mian. „Sunt mult prea complexe deja și astfel de căderi de curent s-ar putea succeda apoi în cascadă și să se răspândească și mai mult. Dar ce putem face e să le proiectăm astfel încât să își poată reveni mai repede”, declară specialistul consultat de BBC.

Editor web: Mihnea Lazăr

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate