Arabia Saudită a executat un tânăr pentru infracțiuni pe care le-ar fi comis când era minor. Familia lui a aflat de la știri

Data publicării:
Mustafa Hashem al-Darwish, tanarul saudit executat
Mustafa Hashem al-Darwish a fost executat pentru că a participat la proteste în urmă cu zece ani. Sursă foto: Reprieve.org

Arabia Saudită a executat un bărbat pentru delicte pe care le-ar fi comis pe vremea când era minor, potrivit unor grupuri pentru drepturile omului, scrie Reuters. Autoritățile saudite anunțaseră anul trecut că nu vor mai aplica pedeapsa cu moartea celor care comit infracțiuni înainte de vârsta majoratului. Familia lui a aflat dspre execuție de la știri, mai arată organizațiile pentru drepturile omului. 

Mustafa Hashem al-Darwish a fost arestat în luna mai 2015 și acuzat de participare la proteste, multe dintre acestea pe vremea când avea 17 ani. El a fost executat marți, la Dammam, a anunțat Ministerul de Interne.

Autoritățile saudite au declarat anul trecut că nu vor mai condamna la moarte persoane care au comis infracțiuni înainte de majorat, în schimb acestea vor executa până la zece ani în centre de detenție juvenilă, și că vor aplica retroactiv această regulă.

Cu toate acestea, decretul regal din martie 2020 nu a fost prezentat niciodată de presa de stat și nici publicat în monitorul oficial, cum se procedează în mod obișnuit. Comisia pentru Drepturile Omului, agenție de stat, a precizat pentru Reuters că noua regulă se aplică doar pentru infracțiuni de mai mică gravitate, cunoscute în legea islamică drept "ta'zeer."

Darwish a fost condamnat pentru "ta'zeer".

În actul de acuzare, consultat de Reuters, Darwish a fost acuzat că a participat la "rebeliune armată" și că a "pereclitat securitatea prin proteste", "semănând discordie" în ceilalți.

Dovezile citate includ o poză "ofensatoare la adresa forțelor de securitate", o mărturie semnată și faptul că a participat la mai mult de zece "rebeliuni" în 2011 și 2012.

Dar documentele nu specifică clar în ce luni s-au petrecut infracțiunile, iar grupurile pentru drepturile omului susțin că Darwish avea 17 ani la vremea respectivă. Cazul său ar fi trebuit judecat sub noua lege, mai spun organizațiile.

Organizația împotriva pedepsei capitale Reprieve și Amnesty International afirmă că mărturia lui a fost obținută prin constrângere și că el a retras-o în instanță, spunând că a fost obținută prin tortură.

Biroul de presă al guvernului saudit nu a emnis un punct de vedere la solicitarea Reuters.

Organizația Reprieve mai susține că familia lui Darwish nu a fost înștiințată în prealabil și a aflat de execuție de la știri.

"Cum pot executa un băiat din cauza unei fotografii din telefonul lui?", a spus familia într-un comunicat. 

Grupurile pentru drepturile omului și specialiști în drept occidentali au exprimat în mod repetat îngrijorări privind implementarea acestei reforme.

La începutul acestei luni, un grup de parlamentari britanici l-au îndemnat pe ministrul de Externe de la Londra, Dominic Raab, să ceară comutarea pedepsei lui Darwish, în timpul unei vizite la Riad. 

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, seducătoare într-o rochie din piele cu un decolteu amețitor. Arată impecabil după ce a...
Film Now
Justin Theroux și Nicole Brydon Bloom au devenit părinți. „Suntem atât de fericiți”. Reacție dulce a fostei...
Adevarul
„Portavionul de uscat” al Chinei sau tehnologia care încarcă dronele în zbor, direct de la sol
Newsweek
Ministrul Muncii, dat afară din guvern de Bolojan. Ce se întâmplă cu pensiile? Vești rele pentru pensionari
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
E o rasă adorată, dar controversată. Un veterinar susține că buldogul francez „ar trebui interzis”
Film Now
A murit Patrick Muldoon. Actorul cunoscut din „Days of Our Lives” și „Melrose Place” avea 57 de ani
UTV
Mihaela Rădulescu rupe tăcerea despre relația cu Felix Baumgartner în plin scandal cu familia lui. „Doi...