Avion prăbușit în nordul Mexicului. Nu există supraviețuitori

Data publicării:
avion prabusit mexic
Foto: Twitter

Toate cele 13 persoane aflate la bordul unui avion privat prăbuşit în nordul Mexicului, după ce dispăruse de pe ecranele radarelor, şi-au pierdut viaţa în accident, au anunţat luni autorităţile mexicane, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Epava avionului a fost reperată în urma unui survol aerian într-o zonă muntoasă greu accesibilă, au comunicat autorităţile statului mexican Coahuila.

Avionul, un Bombardier Challenger 601, decolase de la Las Vegas, SUA, şi se îndrepta spre Monterrey, statul mexican Nuevo Leon, în momentul în care a dispărut de pe radare.

În primele imagini aeriene difuzate de media mexicane, se distinge un avion carbonizat şi rupt în mai multe bucăţi, într-o zonă deşertică.

Potrivit autorităţilor, la bord se aflau zece pasageri şi trei membri ai echipajului, dar nu există supravieţuitori.

Victimele aveau toate nume hispanice şi vârste între 19 şi 57 de ani, conform unei liste a pasagerilor publicate în presa mexicană.

Potrivit site-ului cotidianului Diario de Yucatan, printre victime se află omul de afaceri mexican Luis Octavio Reyes Dominguez, soţia acestuia şi cei trei copii ai lor.

Într-un comunicat, compania canadiană Bombardier a identificat avionul ca fiind un Challenger 601, precizând că acesta a dispărut la circa 150 mile nautice de oraşul Monclova din nordul Mexicului. Bombardier a transmis condoleanţe şi a precizat că va colabora cu autorităţile de anchetă.

Televiziunea mexicană Televisa relatase că un avion bimotor pierduse contactul cu controlorii de trafic duminică, în jurul orei locale 17:20 (22:20 GMT), în timp ce pilotul efectua o manevră de coborâre pentru a evita o furtună.

Potrivit presei locale, pasagerii se deplasaseră la Las Vegas pentru a asista, sâmbătă, la un meci de box între mexicanul Saul 'El Canelo' Alvarez şi americanul Daniel Jacobs.

Autorităţile consideră că vremea nefavorabilă ar fi putut cauza accidentul.

'În ultimele patru zile, am avut furtuni, grindină şi rafale de peste 60 km/oră, a comentat la postul Milenio Francisco Martinez, ministru adjunct al securităţii în statul Coahuila

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Cum a fost surprins la TV
Digi FM
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ana de Armas, ținută îndrăzneață la Paris. Pantalonii foarte scurți, sacoul și cizmele cu toc i-au venit...
Adevarul
„Pisica s-a ascuns supat”. Substantivul care a stârnit un val de reacții: „Să ne râdem umpic”
Newsweek
Aviz pozitiv în Parlament pentru ca unii șoferi să ia pensie mai mare. „Munca încadrată la condiții deosebite”
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”