Coreea de Nord acuză Coreea de Sud că răspândește manifeste din drone deasupra Phenianului

Data publicării:
Coreea de Nord Paju
Foto: Profimedia Images

Coreea de Nord a acuzat, vineri, Coreea de Sud că a trimis deasupra capitalei Phenian drone care au răspândit un „număr uriaş” de manifeste, într-o acţiune pe care Ministerul de Externe nord-coreean a descris-o drept o provocare politică şi militară care riscă să conducă la un conflict armat, transmite Reuters preluată de Agerpres.

Statul Major al armatei sud-coreene a dezminţit trimiterea vreunei drone către Coreea de Nord, acuzând-o în schimb pe aceasta că trimite cu regularitate în spaţiul aerian al Coreei de Sud baloane cu deşeuri. „Întreaga responsabilitate pentru seria recentă de evenimente revine Phenianului”, este replica în replica armatei sud-coreene.

Totuşi, aceasta admite posibilitatea ca un grup privat să fi acţionat cu astfel de drone, o chestiune de investigat.

Ministerul de Externe nord-coreean afirmă de partea sa că drone sud-coreene au zburat deasupra capitalei Phenian în timpul nopţii şi au lansat manifeste. „"Coreea de Sud trebuie să înceteze imediat astfel de provocări iresponsabile şi periculoase care pot conduce la un conflict armat”, a afirmat MAE de la Phenian.

Agenţia de presă oficială nord-coreeană KCNA a publicat în sprijinul acestei acuzaţii mai multe imagini, dar lipsite de claritate. Una dintre acestea arată un obiect triunghiular descris drept "dronă" în timp ce eliberează un alt obiect prezentat ca fiind un "teanc de manifeste", iar o alta arată manifeste cu mesaje care descriu situaţia economică din Coreea de Sud în contrast cu pauperizarea vecinului din nord, plus mesaje critice la adresa liderului nord-coreean Kim Jong-Un.

În luna decembrie anul trecut, cinci drone nord-coreene au pătruns în spaţiul aerian al Coreei de Sud, care nu a reuşit să le doboare deşi a ridicat de la sol avioane şi elicoptere de atac.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Statul nu are bani pentru programul „Viața la țară”.
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în urmă cu 84 de ani: „Țin minte un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hilary Swank, însărcinată la 52 de ani! Actrița din „Million Dollar Baby” va deveni mamă pentru a treia oară
Adevarul
A fost arestat redactorul-șef al publicației independente ruse Novaia Gazeta. Jurnalistul, ridicat după o...
Newsweek
Programul de guvernare anunță indexarea pensiilor plus un pachet de ajutoare pentru pensionari în 2027
Digi FM
Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de ani, diagnosticată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperire importantă a cercetătorilor. Cum își recunosc pisicile identitatea prin „cartea de vizită” chimică
Film Now
Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina mea, după un spectacol". Actrița își...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro