Cutia neagră a avionului ucrainean doborât este grav avariată, susţine Iranul, refuzând predarea ei

Data publicării:
Imagine aeriană a catastrofei aviatice în urma doborârii avionului ucrainean deasupra Teheranului, ianuarie 2010
Avionul ucrainean a fost doborât dintr-o eroare a militarilor iranieni. Foto: Agerpres

Cutia neagră ce conţine înregistrarea parametrilor de zbor ai avionului ucrainean Boeing 737 doborât pe 8 ianuarie în Iran este ''grav avariată'' şi nu poate fi deocamdată decodificată, a declarat miercuri ministrul iranian al apărării, Amir Hatami, care împreună cu alţi oficiali de la Teheran a exclus posibilitatea ca această cutie neagră să fie predată unei alte ţări, relatează agenţiile Reuters şi EFE, citate de Agerpres.

Potrivit ministrului Amir Hatami a fost solicitat ajutorul industriei militare iraniene pentru repararea acestei cutii negre, astfel încât să poată fi extrase datele. Pe de altă parte, el a insistat ca ea să fie decriptată în Iran.

Conform regulilor Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (ICAO), din care fac parte inclusiv Iranul, SUA şi Ucraina, investigarea accidentelor aviatice revine statului unde s-a produs un astfel de accident, dar puţine state dispun de mijloacele tehnice necesare analizei cutiilor negre, printre acestea numărându-se SUA, Germania, Franţa şi Marea Britanie.

Ucraina şi Canada au cerut să le fie predate cutiile negre ale avionului (înregistratorul parametrilor de zbor şi cel al discuţiilor din cabina de pilotaj) sau ca acestea să fie trimise în Franţa, dar Teheranul refuză. ''Dacă ar fi să dăm cutia neagră altora să o citească în locul nostru, aceasta este ceva ce categoric nu vom face'', a declarat ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif.

Zborul 752 al companiei Ukraine International Airlines a fost doborât pe 8 ianuarie de apărarea antiaeriană iraniană la puţin timp după ce Boeingul 737-800 cu 176 de persoane la bord a decolat de pe aeroportul din Teheran. Doborârea accidentală a avionului a survenit într-un moment de creştere a tensiunilor dintre Tehran şi Washington, când Iranul se aştepta la represalii aeriene din partea SUA, după ce Iranul lansase rachete asupra unei baze din Irak unde se aflau soldaţi americani tot ca represalii în urma uciderii generalului iranian Qasem Soleimaini cu o dronă americană la Bagdad.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este rezerva de aur a României. Motivul pentru care Mugur Isărescu o ține blocată
Digi FM
Fiul lui Nicușor Dan, în centrul atenției la un eveniment. Antim, fascinat de avioane și deloc intimidat de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine sunt Linda Lampenius și Pete Parkkonen, reprezentanții Finlandei la Eurovision 2026, marii favoriți ai...
Film Now
Ultimele zile ale lui Dustin Diamond, Screech din “Salvați de clopoțel”. Singura colegă care i-a fost alături...
Adevarul
Autostrada din mijlocul oceanului care costă 200 de milioane de euro pe kilometru. Proiectul SF construit de...
Newsweek
VIDEO Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?
Digi FM
Gabriela Cristea, mai încrezătoare ca niciodată în costum de baie, după ce a slăbit 30 kg. "Simțeam că mă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 lucruri pe care un cardiolog le face zilnic pentru a reduce principala cauză de infarct: "Schimbări mici...
Digi Animal World
În loc de geantă de lux, soțul i-a cumpărat o cămilă de peste 700 de kilograme: „Sunt animale incredibil de...
Film Now
Sunt căsătoriți de 33 de ani. Michelle Pfeiffer și soțul ei, doi îndrăgostiți pe covorul roșu la un eveniment...
UTV
Marilu Dobrescu și Nicole Cherry sunt acuzate că ar fi fost plătite să promoveze Malta la Eurovision. „Sunt...