Donald Trump a anunțat că și-a anulat weekend-ul de golf pentru a rămâne la Washington să protejeze "legea şi ordinea"

Data publicării:
Donald Trump joaca golf intr-una din statiunile sale
Foto: Profimedia Images

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, și-a anulat partida de golf planificată pentru acest sfârşit de săptămână la resortul său din Bedminster, New Jersey şi rămâne la Washington "pentru a se asigura că legea şi ordinea sunt aplicate", informează Agerpres, citând Reuters şi dpa.

"Incendiatori, anarhişti, jefuitori şi agitatori au fost în mare măsură opriţi" a scris Trump pe Twitter. "Fac tot ceea este necesar pentru a menţine comunităţile noastre în siguranţă - şi aceşti oameni vor fi aduşi în faţa justiţiei!" a dat asigurări liderul de la Casa Albă.

Liderul de la Casa Albă s-a angajat să adopte o linie dură în privinţa oricui distruge sau vandalizează monumentele istorice din SUA şi a ameninţat că va folosi forţa în cazul unor protestatari, într-o perioadă în care manifestanţii împotriva nedreptăţilor rasiale sunt foarte activi.

Preşedintele Trump a declarat vineri pe Twitter că a semnat un ordin executiv "foarte puternic" care protejează aceste monumente. Textul ordinului nu a fost publicat.

Sute de membri neînarmaţi ai Gărzii Naţionale din Washington D.C. sunt în aşteptare pentru a sprijini forţele de ordine în protejarea monumentelor, după ce protestatarii au încercat luni să dărâme statuia fostului preşedinte american Andrew Jackson, amplasată într-un parc de lângă Casa Albă.

Cererile de înlăturare a acestor monumente s-au înmulţit în contextul protestelor mişcării Vieţile Negrilor Contează (Black Lives Matter) declanşate de moartea pe 25 mai a afro-americanului George Floyd, ucis de un poliţist alb din Minneapolis.

Decizia lui Trump de a-şi anula călătoria în New Jersey vine pe fondul unei creşteri a cazurilor de COVID-19 în mai multe state americane.

Purtătorul de cuvânt adjunct al Casei Albe Judd Deere a declarat că anularea deplasării preşedintelui nu are legătură cu solicitarea autorităţilor din New Jersey ca vizitatorii care sosesc din statele cu rate mari de infectare cu noul coronavirus să rămână în carantină timp de 14 zile.

Editor: Cristina Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România din care localnicii fug cu prima ocazie. Lipsa locurilor de muncă, unul dintre motive
Digi FM
Ionela Năstase, la doi ani de la diagnosticul de cancer: „Sănătatea nu se negociază și nu se amână!” Ce făcea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât ar fi costat rochia de mireasă purtată de soția lui Dorian Popa. Creația vestimentară a fost realizată în...
Film Now
A câștigat șapte premii Emmy și două Tony, dar cel mai mândru e de fiica sa. Fata lui Bryan Cranston, rol...
Adevarul
Ucraina ar putea fi nevoită să accepte pierderi teritoriale pentru a adera la UE, spune cancelarul Germaniei
Newsweek
Casa de Pensii a anunțat prețul pentru tratamentele balneare. Cum obțin pensionarii o reducere de 2.300 lei?
Digi FM
Mihaela Rădulescu atacă dur familia lui Felix Baumgartner: „V-am făcut o listă cu ce am realizat în 11 ani”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
Cum arată cea mai lentă pasăre de pe planetă: „Se târăște prin aer”
Film Now
Cameron Diaz, declarații neașteptate după ce a devenit mamă pentru prima oară la 47 de ani: „Încerc să rămân...
UTV
Cum a apărut mama lui Dorian Popa la nunta artistului. Imaginile cu „Mamișor” și nora ei au devenit virale