Franța a extrădat un fost profesor universitar suspectat că ar fi fost torționar în timpul dictaturii din Argentina

Data actualizării: Data publicării:
Extradition of former Argentine police
Sursă foto: Agerpres
Din articol

Un fost ofițer de poliție din Argentina, care a lucrat timp de șase ani ca profesor în cadrul prestigioasei Universități Sorbona din Paris, a fost extrădat de autoritățile franceze, fiind suspectat că ar fi implicat în cazul dispariției unui student, la sfârșitul anilor '70, scrie The Guardian.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Mario Sandoval, în vârstă de 66 de ani, a fugit din Argentina imediat după căderea dictaturii militare. În 1985 s-a refugiat în Franța, unde a devenit profesor în cadrul Institutului de Studii Latino-Americane de la Sorbona (IHEAL), în perioada 1999 – 2005.

„Nu am primit niciodată vreo reclamație din partea personalului sau a studenților în ceea ce-l privește. Avea o capacitate uimitoare de a se adapta”, a declarat Carlos Quenan, unul dintre foștii săi colegi de la IHEAL.

IHEAL a deschis o anchetă pentru a stabili modul în care argentinianul a reușit să devină lector în cadrul prestigioasei universități. "Pentru noi este o experiență traumatizantă", a declarat Olivier Compagnon, profesor de istorie contemporană.

Cazul Abriata

Aproape 30.000 de oameni au murit în timpul dictaturii militare din Argentina. Printre victime s-au numărat opozanți politici, jurnaliști, oameni de cultură și activiști pentru apărarea drepturilor omului. Mario Snadoval este acuzat că, în temnițele regimului, ar fi torturat sute de persoane. Fostul ofițer de poliție era cunoscut sub numele de „Churrasco” datorită modului în care își tortura victimele: lega deținuții de cadrul metalic al patului, apoi îi electrocuta.

Una dintre victimele sale ar fi fost studentul Hernan Abriata, al cărui trup nu a mai fost găsit. Sandoval a negat acuzațiile, calificându-le drept „invenții”.

Pe 30 octombrie 1976, în jurul orei 14:00, un ofițer de poliție escortat de soldați, a ajuns la domiciliul părinților lui Hernan Abriata. Ofițerul s-a prezentat drept „Mario Sandoval”. De atunci, tânărul nu a mai fost văzut niciodată. Câțiva ani mai târziu, după instaurarea democrației, pe pereții celulei în care se presupune că bărbatul a fost închis, a fost descoperit mesajul „H.A. Mónica, te iubesc.” Văduva sa a mărturisit că a recunoscut scrisul de mână al soțului.

Editor: I. I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Funcția ascunsă a aerului condiționat care scade factura la curent cu 30%. Mulţi români folosesc greşit...
Digi FM
Reacții ferme după proba la Limba română de la Bacalaureat 2026: „Tot ce s-a dat am făcut mai degrabă la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, criticată ferm pentru ținuta purtată la un botez: „Asta nu e rochie de biserică, trebuia să fii...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primul soț al Angelinei Jolie, de nerecunoscut la 53 de ani. Cum a apărut Jonny Lee Miller alături de fiul său
Adevarul
Sesizare penală după controlul la complexul Cosmopolis: Ministrul Mediului reclamă un „atentat la sănătatea...
Newsweek
Casa de Pensii, învinsă în instanță! Un pensionar militar a primit înapoi banii reținuți ca impozit progresiv
Digi FM
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață cum să-ți salvezi banii în noul episod...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un nou studiu schimbă perspectiva asupra vaccinului anti-COVID. Rezultatele au atras atenția medicilor
Digi Animal World
Le este dor pisicilor de stăpâni când rămân singure? Ce spun specialiștii despre comportamentul lor
Film Now
Sharon Stone, mărturisire sfâșietoare despre ultimele clipe ale mamei sale: "Am înțeles că trebuie să o las...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...