Sari la conținut
News Alert

Mexicul și-a schimbat președintele. Cine e „AMLO”

Un veteran al stângii a fost ales din primul tur preşedinte al Mexicului, a doua cea mai mare economie din America Latină. Andres Manuel Lopez Obrador are 64 de ani şi a mai candidat pentru funcţia supremă în stat de două ori. De alegerea sa se leagă mai multe premiere: este cel mai în vârstă preşedinte mexican din ultimii 105 ani, este primul şef de stat, în peste 70 de ani, care vine din sudul sărac al Mexicului şi primul care nu reprezintă unul dintre cele două mari partide politice din această ţară.

Presidential Elections Held In Mexico

Foto: Guliver/Getty Images

Andres Manuel Lopez Obrador i-a convins pe mexicani cu un program politic ce promite crearea de locuri de muncă pentru 2,3 milioane de tineri, granturi pentru 300 de mii de studenţi şi dublarea pensiilor. Susţine că nu va creşte taxele, ci îşi va finanţa măsurile sociale prin tăierea salariilor bugetarilor şi eliminarea corupţiei.

Andres Manuel Lopez Obrador are 64 de ani și i se spune AMLO. Este un naționalist de stânga, care îl consideră, de pildă, pe Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist din Marea Britanie, drept prietenul său, scrie The Guardian, citat de News.ro. Activează de mulți ani ca politician, a condus la un moment dat guvernul local din Mexico City și uneori este catalogat drept populist. Este căsătorit a doua oară, după ce a rămas văduv în 2003. Are patru fii, dintre care trei din prima căsătorie.

Cel mai apropiat rival al lui Obrador, Ricardo Anaya de la partidul Acţiunea Naţională (PAN), s-a clasat la mare distanță, cu 27% din voturi, în timp ce Jose Antonio Meade, candidatul partidului Revoluţia Instituţională, formațiunea care a condus Mexicul pentru cea mai mare parte a secolului trecut, a ieşit pe locul trei, cu 18% din voturi, conform unui exit-poll.

Meade şi-a recunoscut înfrângerea, declarând: „Trebuie să recunoaştem că ... Andres Manuel Lopez Obrador va avea responsabilitatea de a conduce puterea executivă, iar pentru binele Mexicului îi urez numai bine”.

La scurt timp, şi Anaya l-a felicitat pe Obrador: „După cum i-am spus şi lui acum câteva minute la telefon, îi recunosc triumful, îi transmit felicitările mele şi îi urez mult succes pentru binele Mexicului. Cetăţenii au vrut o schimbare şi majoritatea au votat pentru alternativa pe care el o reprezintă”.

De asemenea, preşedintele american Donald Trump l-a felicitat pe Obrador, postând pe Twitter: „Felicitări lui Andres Manuel Lopez Obrador pentru că va fi viitorul preşedinte al Mexicului. Sunt nerăbdător să lucrez cu el. Sunt atât de multe de făcut, lucruri care vor fi în favoarea atât a Statelor Unite, cât şi a Mexicului!”.

AMLO, care a făcut semnul victoriei către reporteri atunci când s-a prezentat la vot, a declarat: „Astăzi este o zi istorică. Votul este unul în care oamenii vor alege între a avea parte de mai mult din acelaşi lucru sau o schimbare reală”.

El a promis în numeroase rânduri că lupta împotriva corupţiei va fi principalul obiectiv al preşedinţiei sale, de îndată ce va fi învestit pe 1 decembrie în acest an: „Vom scăpa de acest cancer care distruge această ţară”, susține președintele ales.

Analiştii se aşteaptă ca el să aibă o abordare mai puţin agresivă în lupta contra drogurilor, în urma căreia au murit în jur de 200.000 de persoane în circa un deceniu. În timpul campaniei, Amlo a argumentat că „nu poţi lupta contra violenţei cu mai multă violenţă, nu poţi lupta contra focului cu foc” şi a promis un armistiţiu pentru a ajuta infractorii de nivel mic să se îndepărteze de o viaţă în afara legii.

Pe de altă parte, Eric Olson, un expert de la Centrul Woodrow Wilson din Washington care se concentrează pe Mexic şi America Latină, a declarat că se aşteaptă la momente tensionate între Amlo şi Trump, după ce noul preşedinte mexican a numit politica lui Trump de a separa copiii de părinţii lor imigranţi ca fiind arogantă, rasistă şi inumană. „Dar este imposibil ca SUA să se distanţeze de Mexic sau ca Mexicul să facă acest lucru. Ele sunt legate şi trebuie să colaboreze chiar dacă preşedinţii nu se plac şi nu se înţeleg”, spune expertul.

Mandatul președintelui Mexicului este de șase ani și, potrivit Constituției, nu poate fi reînnoit. Actualul șef al statului este Enrique Peña Nieto, care a venit la putere la 1 decembrie 2012.

Etichete: mexic , presedinte mexic , alegeri mexic , andres manuel lopez obrador

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale