Ministrul rus de Externe: Implicarea Statelor Unite în soluţionarea crizei ucrainene va fi un pas în direcţia bună

Data publicării:
serghei lavrov min de externe rus mfax

Aceste declaraţii, făcute după întâlnirea celor doi şefi ai doplomaţiilor în cadrul pregătirii summitului Forumului penru Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC), la Beijing, par să reprezinte o flexibilizare a poziţiei ruseşti cu privire la criza ucraineană, înaintea unor întâlniri prevăzute între preşedintele rus Vladimir Putin şi alţi lideri atât cu ocazia acestui summit, cât şi a celui al G20 din Australia, scrie Mediafax.

"Poziţiile noastre cu privire la evenimentele din Ucraina nu corespund celor ale Statelor Unite, dar dacă Washingtonul este interesat să contribuie la redresarea situaţiei şi să creeze un dialog între Kiev şi conducerea rebelă... cred că va fi un pas în direcţia bună", a declarat Lavrov, potrivit unei transmisiuni a televiziunii ruse de stat.

Statele Unite urmează să descurajeze "capetele fiebinţi" din conducerea ucraineană să reia un conflict total cu separatiştii proruşi, a adăugat Lavrov.

"Noi apreciem că este necesară finalizarea liniei de dezangajare, în vederea controlării armistiţiului şi condiţiilor acestuia", a precizat Lavrov, referindu-se la armistiţiul fragil încheiat pe 5 septembrie la Minsk între Kiev şi rebeli.

Kievul a denunţat vineri pătrunderea în estul rebel al Ucrainei, din Rusia, a zeci de tancuri şi unor trupe.

Pe fondul temerilor cu privire la o nouă ofensivă rebelă, purtătorul de cuvânt militar ucrainean Andrii Lîsenko a declarat că "32 de tancuri, 16 obuziere şi 30 de camioane militare Kamaz cu trupe" au pătruns în Ucraina, dinspre Rusia, şi se îndreaptă către Krasnîi Luci, în regiunea rebelă Lugansk.

Departamentul de Stat american a anunţat că "observă şi analizează în continuare" informaţiile cu privire la o incursiune, iar Jennifer Psaki, o purtătoare de cuvânt, a admis că nu există nicio confirmare independentă a acuzaţiilor Kievului.

Întrebat dacă are informaţii despre incursiunea rusească, Lavrov le-a răspuns jurnaliştilor râzând şi citând-o ironic pe purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat. "Dacă Psaki n-are, n-am nici eu", a spus el.

Rusia şi Statele Unite sunt într-un profund dezacord asupra Ucrainei, Moscova acuzând Washingtonul că se amestecă în afacerile ruseşti şi că provoacă războiul în Ucraina prin susţinerea "naţionalismului înrăit" în regiune.

Cu toate acestea, diplomaţia rusă şi-a temperat poziţia săptămâna aceasta. Iuri Uşakov, consilierul Kremlinului pentru probleme internaţionale, a declarat că Moscova "respectă" alegerile organizate weekendul trecut de către rebelii proruşi în estul Ucrainei, dar nu le recunoaşte.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți refuza accesul în apartament pentru verificări? Ce prevede legea
Digi FM
Câți bani câștigă Rareș Cojoc din dans. Campionul mondial a rupt tăcerea după divorțul de soția sa, Andreea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Eurovision 2027 e deja în pragul unui nou scandal uriaș. Una dintre țările fondatoare amenință cu boicotul...
Film Now
Rami Malek, debut la Cannes în „The Man I Love”, o dramă despre criza SIDA. „Să mă aflu aici pentru prima...
Adevarul
Teoria care încearcă să explice tragedia subacvatică din Maldive în care au murit cinci scafandri. Ce este...
Newsweek
Casa de Pensii, în corzi. Pensionarii câștigă procese în instanță pe bandă rulantă. Se judecă 360 spețe pe zi
Digi FM
Ploi torențiale şi vânt puternic în România până sâmbătă seara. Ce zone sunt vizate de noua informare emisă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cât de des ar trebui, de fapt, să îți speli pijamaua. Dacă ai piele sensibilă sau probleme dermatologice...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Antonio Banderas, reacție fermă după zvonurile privind probleme financiare: „Sunt foarte bine!” Cum justifică...
UTV
Vedetele din România au atras privirile la Cannes 2026. Mădălina Ghenea și Andreea Esca au strălucit pe...