"N-am ajuns să-i cumpărăm un pătuț, a trebuit să alegem un sicriu”. Un bebeluș a murit din cauză că nu i s-a făcut o injecție de rutină

Data actualizării: Data publicării:
bebelus
Un bebeluș din Marea Britanie a murit la șapte săptămâni de la naștere din cauză că medicii nu i-au făcut o injecție de rutină. FOTO: Profimedia Images

Un bebeluș din Marea Britanie a murit la șapte săptămâni de la naștere din cauză că medicii nu i-au făcut o injecție de rutină. La spital s-a înregistrat în mod greșit că i se făcuse o injecție cu vitamina K, necesară pentru coagularea sângelui. Părinții spun că această eroare e o cruzime din partea medicilor și atrag atenția asupra importanței vitaminelor pentru nou-născuți, scrie The Guardian.

William Moris-Patto s-a născut în iulie 2020 la spitalul Addenbrooke din Cambridge, unde s-a înregistrat eronat că i s-a făcut o injecție cu vitamina K, care este administrată în mod obișnuit nou-născuților. Părinții săi, Naomi și Alexander Moris-Patto, amândoi cercetători în vârstă de 33 de ani, doresc să crească gradul de conștientizare cu privire la importanța vitaminei K. Un medic legist a concluzionat că William nu ar fi murit dacă spitalul i-ar fi făcut injecția. Vineri, medicul legist Lorna Skinner KC a descris omisiunea drept „un eșec grav în îngrijirea medicală echivalentă cu neglijență”.

Naomi Moris-Patto, care conduce un laborator de cercetare privind dezvoltarea embrionilor umani la Institutul Francis Crick, a declarat: „Băiețelul nostru a fost cel mai prețios pentru noi și am face orice să îl mai avem în brațele noastre. Nu mai putem face asta, dar pot încerca să mă asigur că niciun alt copil nu este pus în pericol din cauza unor astfel de omisiuni.”

William s-a născut prematur la 34 de săptămâni pe 27 iulie 2020 și a rămas în spital timp de două săptămâni înainte de a putea fi luat acasă. În orele de după naștere, Moris-Patto își amintește că a întrebat dacă bebelușului i se făcuse injecția cu vitmina K și a fost asigurat că da. Toți bebelușii se nasc cu o deficiență de vitamina K, dar la prematuri, deficiența e și mai mare.

William a început să se simtă rău în 11 septembrie și a fost dus înapoi la spital cu ambulanța. Medicii au spus că a suferit o hemoragie cerebrală și, în ciuda faptului că a fost operat de urgență, a murit în brațele părinților săi în 17 septembrie.

„Este devastator că nu îl vom vedea niciodată pe William zâmbind. Nu am ajuns niciodată să-i cumpărăm un pătuț, a trebuit să alegem un sicriu”, a spus Moris-Patto.

„Prima lui zi de naștere a venit și a plecat, la fel cum Crăciunul și Paștele au venit și au plecat, fără el. Fără cadouri pentru el, fără ceremonia de botez, fără căutat loc la grădiniță sau uniformă pentru școală. Nu este doar un bebeluș pe care l-am pierdut, ci este fiul nostru la orice vârstă viitoare, pentru tot restul vieții noastre.”

O anchetă de cinci zile a stabilit că lui William nu i s-a administrat vitamina K după naștere, dar că din greșeală, s-a înregistrată că s-a făcut asta. 

Medicul legist a spus: „A fost un eșec grav în îngrijirea medicală echivalând cu neglijență. Există o legătură cauzală clară și directă între acel eșec și moartea lui William, dacă i s-ar fi administrat vitamina K nu ar fi murit. William a murit din cauze naturale – o deficiență de vitamina K, care a provocat o hemoragie intracraniană spontană. La moartea lui a contribuit neglijența”

Cuplul, care acum are un băiat de 14 luni pe nume Charlie, a acuzat spitalul de eșecuri sistematice în păstrarea evidenței IT.

Moris-Patto a spus: „Ne-am pus încrederea în ei pentru a avea grijă de William când era mic și prematur și singur în acea primă oră când primeam îngrijiri după naștere. A fost o trădare a încrederii noastre, ne va fi greu în viitor să trecem peste asta.”

Alexander Moris-Patto, cercetător de la Universitatea din Cambridge, care a co-fondat recent William Oak Diagnostics pentru a testa deficiențele la bebeluși, a subliniat importanța injecției cu vitamina K, adăugând că aproximativ 1% din populația Regatului Unit renunță la aceasta. „Vrem ca oamenii să știe mai multe despre asta, să înțeleagă cât de critic poate fi și ca spitalele să își asume în serios responsabilitatea pe care o au în acele prime ore prețioase din viața unui copil”, a spus el.

Un purtător de cuvânt al spitalelor de la Universitatea Cambridge a transmis în numele instituției medicale scuze și condoleanțe familiei: „Procesele au fost și continuă să fie revizuite în mod constant pentru a ne asigura că nu se va mai face în viitor vreo eroare similară”.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât economisești dacă mergi cu 110 km/h în loc de 130 km/h. Diferența reală de bani și de timp
Digi FM
Descoperire incredibilă pe o plajă din Sicilia. Turiștii au găsit pungi pline cu sute de mii de euro
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săruturi și gesturi tandre în Saint-Tropez. Cum au fost surprinși Katy Perry și Justin Trudeau pe o plajă din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce sunt îngrijorați prietenii lui Jennifer Aniston. Iubitul actriței, acuzat că îi exploatează imaginea
Adevarul
„Primarul MiSilă”. Ironii usturătoare după ce trupa de teatru a fost desființată într-un oraș important din...
Newsweek
Cum a ratat România un proiect de 200.000.000€ care ar fi asigurat funcționarea reactoarelor de la Cernavodă?
Digi FM
Emil Boc grădinarul. Primarul Clujului se mândrește cu recolta de roșii din propria grădină: "O satisfacție...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Stephen Baldwin explică de ce a renunțat la Hollywood în plină glorie: „Nu voiam să fiu Tom Cruise”
UTV
Laura Cosoi a publicat primele imagini cu fiica sa, Nina. „Travaliul nu este întotdeauna ușor”