O tânără de 20 de ani a scăpat de închisoare după ce a aruncat un scaun de la etajul 45 asupra unei autostrăzi aglomerate VIDEO

Data publicării:
scaun

O tânără de 20 de ani din Toronto, Marcella Zoia, a scăpat de închisoare și a fost condamnată la muncă în folosul comunității, după ce a aruncat un scaun metalic de la etajul 45 al unei clădiri asupra unei autostrăzi mărginite de un trotuar aglomerat, informează BBC.

Tânara a pledat vinovată, fiind acuzată că a pus vieți în pericol prin gestul său din noiembrie 2019.

Fapta ei a fost filmată și clipul a fost postat pe internet, fiind urmărit de sute de mii de ori.

Procurorii au cerut 6 luni de închisoare pentru Zoia. Condamnarea ei a fost întârziată de mai multe ori, însă a avut loc marți, prin videoconferință.

Marcella Zoia a fost condamnată la doi ani sub supraveghere, 150 de ore de muncă în serviciul comunității și o amendă de 2.000 de dolari canadieni.

Gregory Leslie, avocatul lui Marcella Zoia, a spus că tânara băuse în noaptea dinaintea incidentului și că a fost supusă presiunii grupului.

În clipul video apărut prima dată pe Snapchat, în 2019, Marcella Zoia apare ținând în brațe un scaun metalic pe balconul unei clădiri. Tânara aruncă scaunul de la etajul 45 iar acesta cade peste autostrada Gardinier, una dintre cele mai aglomerate din Toronto, care este mărginită de un trotuar aglomerat. Nu s-au înregistrat victime.

Clipul video a fost urcat apoi pe Facebook, unde s-a viralizat și unde a intrat și sub vizorul autorităților. Ulterior, Marcella Zoia a fost identificată de poliție și a fost arestată și pusă sub acuzare.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Cine este Eugen Tomac, desemnat prim-ministru de Nicușor Dan. Rolul pe care l-a avut în campania președintelui
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum s-a schimbat viața Iulianei Luciu după ce a renunțat la televiziune: „E exact genul de haos care îmi...
Film Now
Matt Damon, impresionat de Tom Holland și Zendaya. Ce spune actorul despre unul dintre cele mai iubite...
Adevarul
Iisus la doză. Cum au ajuns mesajele creștine să fie folosite pentru promovarea băuturilor energizante
Newsweek
Ce pensie a primit un pensionar cu 12 ani lucrați în condiții normale și 9 ani de grupe? Cum se face calculul?
Digi FM
Câți bani a strâns un român cu salariu mediu la Pilonul 2 după 18 ani. Suma s-a dublat în ultimii trei ani
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
„Sfântul Graal” al ornitologilor a fost găsit în Indonezia. Papagalul dispărut a reapărut după aproape un...
Film Now
Au trecut 10 ani de la despărțirea de Brad Pitt. Cum s-a schimbat viața Angelinei Jolie. Actrița a împlinit...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...