Patru greșeli pe care le fac oamenii la interviurile de angajare. Din cauza lor pot pierde postul dorit

Data publicării:
doi barbati stau fata in fata la un birou pe care se afla un laptop si documente
Foto: Getty Images

Candidații fac aceleași greșeli la interviurile de angajare, indiferent de vechimea în muncă și de postul pe care îl doresc, spune consultantul în resurse umane Melanie Shong Helm. Ea adaugă că sunt patru greșeli pe care le fac mulți oameni și care îi determină pe angajatori să angajeze pe altcineva, relatează Business Insider.

Helm lucrează în resurse umane de peste 30 de ani. Face anual peste 1.000 de interviuri de angajare pentru clienții ei, în general companii mici, dintr-o gamă largă de industrii. Ea spune că oamenii fac aceleași greșeli, indiferent de nivelul de experiență.

Candidații care întârzie

Unii oamenii încă întârzie la interviul de angajare, iar acest lucru transmite un semnal negativ.

„Acum câteva săptămâni, un candidat pentru o poziție care necesita experiență a întârziat câteva minute la un interviu cu mine. A doua zi, a întârziat aproximativ 30 de minute la un interviu cu un director al companiei angajatoare. Nu a primit nicio ofertă de angajare”, spune specialista în HR.

„Nu am nevoie de scuze și nici nu vreau să le aud. Dacă cineva nu poate ajunge la un interviu de angajare la timp, nu va ajunge nici la muncă la timp”, explică ea.

Angajații bârfitori

O altă greșeală comună este atunci când candidații își vorbesc de rău actualii sau foștii colegi.

„Nu faceți asta. Relațiile de muncă pozitive sunt esențiale”, spune specialista în HR.

„În timpul unui interviu recent pentru un post pe o linie de asamblare la o fabrică, un candidat și-a descris foștii colegi de echipă drept leneși și slabi. Nu a avut nimic pozitiv de spus despre nimeni. Nici nu a primit o ofertă de angajare”, explică ea.

Prea multe detalii personale

De asemenea, cei care își caută un loc de muncă greșesc frecvent împărtășind prea multe informații despre problemele lor medicale sau de familie, chiar dacă nu sunt întebați.

„Recrutorii ar trebui să știe doar dacă ești potrivit pentru postul pentru care dai interviu. Lasă deoparte problemele personale și concentrează-te pe ceea ce te face candidatul potrivit”, spune Helm.

Mesaje de mulțumire

Mulți candidați nu trimit mesaje de mulțumire persoanelor care i-au intervievat. Dar acest lucru demonstrează bune maniere și te poate ajuta să ieși în evidență, spune specialista în recrutare.

„Am lucrat odată pentru o corporație mare, cu peste 26.000 de angajați. Vicepreședintele departamentului de inginerie avea un raft unde păstra mesajele de mulțumire pe care le primise de la candidații intervievați. Spunea adesea cât de mult îl impresiona acest lucru. Indiferent de nivelul postului pentru care candidezi, acordă-ți câteva minute pentru a trimite mulțumiri personalizate fiecărui recrutor prin SMS sau e-mail”, adaugă Helm.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate fi scos un copil din testament? Partea din avere la care poate avea dreptul chiar dacă părintele nu i-a...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Ucraina anunţă că a lansat operaţiunea „Vivaldi”, o ofensivă în nordul regiunii Doneţk
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...