Putin a luat decizia de a-i acorda azil lui Bashar al-Assad în Rusia, afirmă Kremlinul

Data publicării:
Assad și Putin
Vladimir Putin și Bashar al-Assad. Foto: Profimedia

Kremlinul a anunţat luni că preşedintele Vladimir Putin a luat decizia de a-i acorda azil în Rusia lui Bashar al-Assad, care a fost înlăturat din funcţia de preşedinte al Siriei de o ofensivă fulgerătoare a rebelilor, dar nu a dat detalii şi a evitat să confirme că fostul lider sirian se află pe teritoriul Rusiei, relatează Reuters.

„Astfel de decizii nu pot fi luate fără şeful statului. Aceasta este decizia sa”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, dar nu a oferit alte detalii despre mişcările lui Assad.

Duminică, agenţiile de presă ruseşti au citat o sursă neidentificată de la Kremlin care a declarat că Assad se află la Moscova împreună cu familia sa.

Plecarea lui Assad înlătură un bastion prin care Iranul şi Rusia îşi exercitau puterea în Orientul Mijlociu. Tatăl lui Assad, Hafez al-Assad, s-a alăturat Uniunii Sovietice pentru a încerca să obţină pârghii în faţa Israelului susţinut de SUA. Căderea lui Assad este o mare lovitură pentru Iran şi Rusia, care au intervenit în războiul civil de 13 ani din Siria pentru a încerca să susţină conducerea sa, în ciuda apelurilor occidentale ca acesta să părăsească puterea.

Ce se întâmplă cu bazele rușilor din Siria?

Pe de altă parte, Kremlinul a declarat că Siria este supusă unei „instabilităţi extreme” şi că este prea devreme pentru a vorbi despre viitorul bazelor ruseşti din ţară.

„Suntem în dialog cu Ankara şi alte state regionale, inclusiv cu privire la afacerile siriene”, a declarat Peskov. „Într-adevăr, Siria va avea o perioadă foarte dificilă acum, din cauza instabilităţii. Şi, desigur, este foarte important să menţinem aici un dialog cu toate ţările regionale. Suntem hotărâţi să facem acest lucru”, a adăugat purtătorul de cuvânt al lui Putin.

Nu este clar cum va privi Hayat Tahrir al-Sham (HTS) facilităţile militare ale Rusiei din Siria - baza aeriană Hmeimim din provincia Latakia şi o facilitate navală la Tartous, pe coastă. HTS este o fostă filială al-Qaida şi a condus ofensiva de 11 zile a rebelilor, care a dus la înlăturarea lui Bashar al-Assad.

„Este încă prematur să vorbim despre asta”, a declarat Peskov. „Totul va fi un subiect de discuţie cu cei care vor fi la putere în Siria”, a mai spus el. „Desigur, acum se face tot ce este necesar şi tot ce este posibil pentru a intra în contact cu cei care se pot ocupa de securitate. Şi, desigur, armata noastră ia, de asemenea, toate măsurile de precauţie necesare”, a punctat Peskov.

„Orientul Mijlociu arde”

Baza de la Tartous este singurul centru de reparaţii şi realimentare din Marea Mediterană al Rusiei, iar Moscova a folosit Siria ca punct de plecare pentru a transporta contractori militari în şi din Africa.

Moscova a sprijinit Siria încă din primele zile ale Războiului Rece, recunoscându-i independenţa în 1944, când Damascul a încercat să scape de dominaţia colonială franceză. Occidentul vedea Siria ca pe un satelit sovietic.

„Vedem situaţia din jurul Ucrainei, vedem multe declaraţii contradictorii în această privinţă, vedem un potenţial de conflict în creştere în alte regiuni, putem spune că Orientul Mijlociu arde”, a declarat Peskov.

 

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
O școală din Italia s-a redeschis după 20 de ani: un singur copil înscris. Povestea neobișnuită din insula...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, în costum de baie și cizme lângă piscina de acasă. Nonconformismul ei a stârnit reacții: "Ador tot ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pamela Anderson, într-o rochie cu spatele gol și crăpătură până la șold. A strălucit la New York, la 59 de ani
Adevarul
„Oamenii nu au mai văzut un asemenea episod”. „Super El Niño” ar putea aduce o iarnă extremă în SUA. Ce se...
Newsweek
Un pensionar primește pensie de invaliditate după legea veche. Ce se întâmplă la trecerea la limita de vârstă?
Digi FM
Lady Gaga a devenit mamă! Cine este logodnicul ei și ce spunea artista despre maternitate
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Actorul care nu ar mai lucra niciodată cu Sharon Stone. De ce a refuzat să o sărute în ultimele scene din...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță