Reîntâlnire după 40 de ani: Comandanţii misiunii Apollo-Soyuz s-au revăzut la Moscova

Data publicării:
misiune Apollo Soyuz nasa.gov

Misiunea Apollo-Soyuz a reprezentat prima colaborare în domeniul spaţial dintre Statele Unite şi URSS. FOTO: nasa.gov

Alexei Leonov şi Thomas Stafford, în vârstă de peste 80 de ani, au povestit despre prietenia pe care au legat-o pe orbită.

Ne-am aşezat la masă şi le-am dat tuburi pe care scria vodcă. Au protestat multă vreme, nu au vrut să bea. Le-am spus clar că, potrivit tradiţiei ruseşti, înainte să mâncăm trebuie să bem vodcă rusească, că face bine la stomac. Au deschis tuburile, au început să bea, dar, de fapt, era borş”, şi-a amintit Alexei Leonov, comandantul sovietic al misiunii Apollo-Soyuz.

Astronautul american a vorbit şi despre importanţa istorică a misiunii Apollo-Soyuz, prima colaborare în domeniul spaţial dintre Statele Unite şi URSS.

Soyuz-Apollo a fost un succes foarte bun. A fost un simbol al alianţei dintre Uniunea Sovietică şi America, al alianţei dintre limbi diferite, sisteme diferite”, a spus şi Thomas Stafford, comandantul american al misiunii Apollo-Soyuz.

Explorarea spaţiului cosmic rămâne unul dintre puţinele domenii în care Statele Unite şi Rusia continuă să colaboreze, în ciuda tensiunilor dintre cele două ţări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Averea fabuloasă pe care o are Siegfried Mureșan. Cum a ajuns de la Bundestag și Bruxelles, la funcția de...
Digi FM
Ce puști adorabil e fiul actriței Anca Dumitru! Bucle, ochi mari și verzi, Levi e "darul divin" al părinților...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Theo Rose a răbufnit după mesajele urâte despre fiul ei: "Am responsabilitatea să aleg ce ajunge din viața...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colin Farrell, de nerecunoscut pe străzile din Los Angeles. Schimbare majoră de imagine la 50 de ani
Adevarul
Ce ascunde noua desemnare de premier. Analist: „Săptămâna viitoare avem testul suprem”
Newsweek
Casa de Pensii, acuzată că a recalculat greșit milioane de pensii. Cine sunt vinovați pentru dezastru?
Digi FM
Florin Negruțiu: Protestul oierilor a fost deturnat de extremiști, iar la Cotroceni guvernează regula...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
4 semne de glicemie mare care pot apărea la unghii. Medicii spun când e cazul să te îngrijorezi
Digi Animal World
Un cal a terorizat traficul pe autostradă și a sfidat polițiștii. A fost nevoie de motociclete și cowboy...
Film Now
A moștenit șarmul părinților ei. Stella, fiica lui Antonio Banderas, apariție răvășitoare alături de tatăl...
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...