Sean Penn vorbește despre interviul cu baronul drogurilor din Mexic

Data publicării:
SP

Într-o declaraţie acordată postului american de televiziune CBS, Sean Penn neagă că interviul său cu El Chapo, la acea dată cel mai căutat om din Mexic, ar avea vreo legătură cu prinderea acestuia.

„E un mit faptul că vizita pe care i-am făcut-o eu şi colegii mei lui El Chapo a condus la prinderea sa sau a fost, aşa cum a spus procurorul general al Mexicului, esenţială pentru capturarea lui”, a spus Sean Penn.

Actorul a subliniat că s-a întâlnit cu El Chapo pe 2 octombrie, cu trei luni înainte ca acesta să fie prins şi în cu totul alt loc. Interviul a fost însă publicat sâmbăta trecută, la o zi după capturarea traficantului.

„Ştim că Guvernul mexican a fost umilit de faptul că cineva l-a găsit înaintea lor. Dar nu l-a găsit nimeni înaintea lor. Nu suntem mai deştepţi decât agenţii antidrog americani sau serviciile de informaţii mexicane. Am avut un contact cu ajutorul căruia am reuşit să obţinem o invitaţie din partea lui”, a adăugat Sean Penn.

Charlie Rose, jurnalist CBS: Credeţi că Guvernul mexican a dat această informaţie parţial pentru că voia să fiţi acuzat, cu scopul de a vă pune în pericol?

Sean Penn: Da!

Charlie Rose: Au vrut să încurajeze cartelul să vă ia în vizor?

Sean Penn: Da!

Cu toate acestea, actorul nu crede că viaţa sa este în pericol. Regretă totuşi că interviul cu El Chapo nu şi-a atins scopul dorit de el, acela de a lansa o dezbatere despre politica americană de combatere a traficului de droguri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România din care localnicii fug cu prima ocazie. Lipsa locurilor de muncă, unul dintre motive
Digi FM
Elena Lasconi își caută consilier personal. Anunțul postat pe rețelele sociale a stârnit reacții ample: „Un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât ar fi costat rochia de mireasă purtată de soția lui Dorian Popa. Creația vestimentară a fost realizată în...
Film Now
A câștigat șapte premii Emmy și două Tony, dar cel mai mândru e de fiica sa. Fata lui Bryan Cranston, rol...
Adevarul
Ucraina ar putea fi nevoită să accepte pierderi teritoriale pentru a adera la UE, spune cancelarul Germaniei
Newsweek
Casa de Pensii a anunțat prețul pentru tratamentele balneare. Cum obțin pensionarii o reducere de 2.300 lei?
Digi FM
Mihaela Rădulescu atacă dur familia lui Felix Baumgartner: „V-am făcut o listă cu ce am realizat în 11 ani”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
Cum arată cea mai lentă pasăre de pe planetă: „Se târăște prin aer”
Film Now
Cameron Diaz, declarații neașteptate după ce a devenit mamă pentru prima oară la 47 de ani: „Încerc să rămân...
UTV
Cum a apărut mama lui Dorian Popa la nunta artistului. Imaginile cu „Mamișor” și nora ei au devenit virale