Statuia Diavolului stârnește polemici în Statele Unite

Data publicării:
10498336 470845029718185 7862353721865753710 o-e1437827564536

Ideea unei statui a Diavolului aparţine unei organizaţii care se numeşte Templul Satanic. Iniţial, monumentul trebuia inaugurat într-un restaurant, însă acţiunea a fost anulată după ce proprietarul localului a primit ameninţări.

De aceea, locul în care a fost dezvelită statuia, tot interiorul unei clădiri, nu un spaţiu deschis, a fost ţinut secret până în ultima clipă. La ceremonie au participat aproximativ 100 de adepţi ai cultului, care au plătit câte 25 de dolari pentru a admira opera. Şi s-au costumat în cosecinţă.

- Ni s-a spus să purtăm haine de piele, ca animalele, sau coarne şi coadă.

Tot ca măsură de siguranţă, presa nu a avut acces în sala în care se află statuia, iar cei care au participat la eveniment au lăsat la intrare telefoanele mobile şi aparatele de fotografiat sau filmat.

- O sculptură sau o piesă de artă sau un omagiu pentru ceva ce ei nu înţeleg nu va avea un impact, în mod obligatoriu, asupra religiei lor sau a credinţei.

- Pare un eveniment cultural interesant, m-am uitat pe internet la mesajul lor şi mi s-a părut că are sens.

Membrii unei biserici creştine au protestat faţă de manifestarea satanică.

- Când vorbim de libertatea religioasă înseamnă că şi noi avem libertatea de a ne exprima.

- E mai mult un motiv de a scăpa de religie sau de a lua în derâdere religia şi nu cred că ei ar trebui să facă acest lucru.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai strâns bani „la saltea” și vrei să cumperi o locuință? Când poate ANAF să te întrebe de unde provin
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Are 100 de ani, dar face asta fără probleme! Imagini virale cu Dick Van Dyke, în timp ce face sport în curtea...
Adevarul
Cât au îndeplinit statele UE din PNRR și ce urmează după 31 august. România este în zona de mijloc a...
Newsweek
Pensionar cu 3.000 lei pensie după 40 de ani de muncă. „Sunt șocat!” Ce salariu a avut? Cum se face calculul?
Digi FM
Tom Cruise anunţă continuarea „Days of Thunder”, alături de Anne Hathaway: „Tu naști, apoi facem acest film!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Michael Douglas nu lasă vârsta să-i dicteze viața: "Nu-i rău pentru 82 de ani". S-a amestecat printre turiști...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...