Mască sau mâncare? Alegerea dificilă cu care se confruntă populația săracă din Asia de Sud

India trebuie să se pregătească pentru un “masacru”, după primul deces cauzat de COVID-19 în mahalaua Dharavi. Avertismentul medicilor
Foto: Profimedia Images

Să îşi cumpere o mască şi să îşi lase familia să moară de foame sau să cumpere mâncare şi să iasă neprotejat în oraşul aglomerat - aceasta este alegerea dificilă pe care trebuie să o facă Hayatullah Khan, un muncitor afgan ale cărui venituri au scăzut sub 1,50 dolari în timpul epidemiei de coronavirus, relatează Thomson Reuters Foundation într-un reportaj realizat în câteva ţări din Asia de Sud pe fondul actualei crize sanitare, citat de Agerpres.

Asemenea multor sud-asiatici săraci, Khan nu are de ales decât să plece de acasă pentru a munci. Însă chiar şi fără ca veniturile lui să scadă, lui nu i-ar fi fost uşor să îşi permită masca pe care autorităţile îl obligă să o poarte.

"Am câştigat astăzi mai puţin de 100 de afgani (1,32 dolari). Ce să fac?", a spus Khan în discuţia cu Thomson Reuters Foundation în capitala afgană, Kabul. "Ar trebui să cumpăr o mască sau mâncare pentru familia mea?"

Purtarea unei măşti este acum obligatorie în India, Pakistan şi Sri Lanka, iar în Afganistan şi Bangladesh este recomandată, iar atât cererea, cât şi preţurile, au crescut.

Faptul că o mască de unică folosinţă costă acum 7 dolari în unele locuri a creat o nouă formă de inegalitate în oraşele în care sute de milioane de oameni trăiesc într-un mod aglomerat şi neigienic.

Meenakshi Ganguly, directorul de la Human Rights Watch pentru Asia de Sud, a declarat că măsurile de izolare cu privire la coronavirus au afectat în mod disproporţionat comunităţile marginalizate.

"Cu siguranţă, coronavirusul nu face distincţie între prinţ sau cerşetor, rasă sau religie", a spus Ganguly. "Dar modul în care afectează indivizii diferă mult în funcţie de accesul lor la hrană, adăpost, servicii de sănătate şi alte nevoi de bază".

Adaos comercial

În India, magnatul Anand Mahindra a fost nevoit să îşi retragă cuvintele după ce a distribuit pe Twitter o imagine cu o femeie şi cu un copil care purtau frunze pe post de măşti improvizate, declarând următoarele: "Să ne amintim faptul că natura ne oferă tot ceea ce avem nevoie".

El a şters postarea, explicând că aceasta a fost "insensibilă la inegalitatea situaţiei", după ce oamenii au indicat faptul că nu există nicio dovadă care să ateste faptul că frunzele oferă protecţie împotriva virusului.

În Sri Lanka, guvernul a plafonat preţurile la 15 rupii (opt cenţi) pentru o mască chirurgicală de unică folosinţă şi 150 de rupii pentru cele etanşe, numite măşti respiratorii.

Cu toate acestea, localnicii au spus că este dificil să le găseşti la acele preţuri, având în vedere că farmaciile cresc preţurile.

"Mai devreme am cumpărat măşti chirurgicale la 15 rupii, dar acum nu sunt disponibile la acest preţ, iar unii vând aceleaşi măşti la 75 de rupii", a spus Hashan, care locuieşte într-un cartier sărac din capitala Colombo.

"Aşadar, majoritatea oamenilor din zona noastră poartă acum măşti confecţionate acasă", a spus el, refuzând să-şi spună numele complet din cauză că se afla afară în timpul izolării.

Asia de Sud a fost mai puţin afectată de virus decât multe alte părţi ale lumii, numărul de morţi confirmaţi de coronavirus în India - o ţară cu o populaţie de 1,3 miliarde - fiind încă sub 1.000.

Dar Nipuna Kumbalathara, un purtător de cuvânt al Oxfam în Asia, a declarat despre cazuri asemănătoare cu cele ale lui Hassan că scot în evidenţă necesitatea unei investiţii publice mai mari.

"În mod clar, persoanele cărora nu le este uşor să îşi cumpere mâncare nu pot plăti pentru trusele de protecţie, de testare sau de îngrijire", a spus el prin e-mail, îndemnând guvernele să ofere echipament de protecţie persoanelor sărace şi vulnerabile.

Măşti confecţionate acasă

Organizaţia Mondială a Sănătăţii declară că măştile trebuie să fie purtate doar de cei bolnavi şi care prezintă simptome şi de cei care au grijă de persoanele suspecte de boală.

Deşi multe guverne solicită utilizarea măştilor pentru a reduce răspândirea virusului, pe măsură ce reduc măsurile de izolare, altele au cerut publicului să nu le cumpere din moment ce există un deficit, pentru a asigura aprovizionarea adecvată pentru personalul medical.

În India, guvernul a lansat un manual pentru măştile de faţă confecţionate acasă, inclusiv cele care folosesc bandă elastică.

Mulţi sud-asiatici au găsit măsuri provizorii pentru acoperirea feţei - de la sariuri şi eşarfe, până la batiste şi prosoape - folosite înainte de focar pentru a proteja de soare, praf şi poluare.

Între timp, echipe de poliţie, organizaţii de caritate şi grupuri de auto-ajutor ale femeilor au făcut milioane de măşti lavabile pe care le oferă comunităţilor sărace şi rurale gratuit sau la un preţ scăzut.

Saral Design Solutions, o întreprindere din Mumbai care produce absorbante la costuri reduse, fabrică într-un minut până la 70 de măşti chirurgicale de unică folosinţă cu trei pliuri, fiecare costând mai puţin de 6 cenţi.

Dar acestea sunt excepţii - majoritatea nu au de ales decât să cumpere la suprapreţ măşti de proastă calitate pe care rareori le pot spăla.

"Am folosit-o pe aceasta timp de mai multe zile", a spus şoferul de ricşă cu motor Gul Pacha Pacha din Kabul, arătând spre o mască de unică folosinţă murdară şi uzată, în timp ce câţiva bărbaţi afgani din clasa de mijloc treceau pe acolo purtând mănuşi şi având feţele acoperite corespuzător.

Editor: I. I.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate