Medvedev amenință că bombardează Haga, după ce CPI a emis mandatul de arestare împotriva lui Putin

Data actualizării: Data publicării:
dmitri medvedev
Fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev. Foto: Profimedia Images

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a postat un mesaj pe Telegram, în care susține că decizia Curții Penale Internaționale de a emite un mandat de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin va avea consecințe grave pentru dreptul internațional, relatează The Guardian. Mai mult, Medvedev amenință că este „pe deplin imaginabil” un atac de precizie cu o rachetă rusească hipersonică asupra sediului CPI, potrivit EFE, citată de Agerpres. 

„Suntem cu toţii la mila lui Dumnezeu şi a rachetelor”, a scris Medvedev, fost preşedinte al Rusiei între 2008 şi 2012, pe contul său de Telegram.

Dmitri Medvedev susţine în mesajul său că este „pe deplin imaginabilă utilizarea precisă a unei rachete hipersonice Onyx lansată de pe o navă din Marea Nordului împotriva sediului Tribunalului de la Haga”. „Tribunalul este pur şi simplu o organizaţie mizerabilă, nu reprezintă populaţia ţărilor NATO. De aceea, ei nu vor începe un război. Le va fi frică. Nimănui nu-i va părea rău. Aşa că, domnilor judecători, priviţi cu atenţie cerul ....”, a avertizat fostul preşedinte rus.

Consecinţele emiterii unui mandat de arestare pe numele preşedintelui unei puteri nucleare vor fi monstruoase pentru dreptul internaţional, susţine el. „Au decis să judece un preşedinte al unei puteri nucleare care... nu participă la CPI, din aceleaşi motive ca şi SUA şi alte ţări”, afirmă Medvedev în postarea sa de pe Telegram, potrivit Reuters.

„De acum nimeni nu se va mai adresa organismelor internaţionale, toţi vor negocia între ei separat.Toate deciziile stupide ale ONU şi ale altor structuri se vor face ţăndări. Începe declinul sumbru al întregului sistem de relaţii internaţionale”, mai susţine Medvedev.

„Ei au decis să judece un președinte al... unei puteri nucleare care nu participă la CPI din aceleași motive ca Statele Unite și alte țări. Consecințele pentru dreptul internațional vor fi monstruoase”, a scris Medvedev.

Anterior, Dmitri Medvedev a comparat mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internaţională pe numele lui Vladimir Putin cu hârtia igienică. „Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare împotriva lui Vladimir Putin. Nu mai este nevoie să explic unde trebuie folosită această hârtie”, a scris el pe Twitter în engleză, terminându-şi mesajul cu un emoticon simbolizând hârtia igienică.

CPI a emis mandatul pentru arestarea lui Putin pentru suspiciuni de deportare ilegală a copiilor ucraineni și transferul ilegal de oameni de pe teritoriul Ucrainei spre cel al Rusiei.

Separat, CPI a emis mandat și pentru Maria Lvova-Belova, pentru aceleași acuzații. 123 de țări sunt semnatare ale Statutului de la Roma al Curții Penale Internaționale.

Dintre ele, 33 sunt state africane, 19 sunt țări din Asia-Pacific, 18 din Europa de Est și 28 din America Latină și Caraibe, iar 25 din Europa de Vest. Tratatul nu a fost nici semnat nici ratificat de câteva țări importante precum Statele Unite, Rusia, China, Israel și Irak.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe plătesc persoanele care iau chiriași în gazdă. Regulile fiscale și obligațiile la ANAF în 2026
Digi FM
"După 34 de ani împreună, încă te caut în fiecare zi". Mesajul sfâșietor al văduvei lui Mihai Leu, la peste...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat pentru viol. A părăsit-o printr-un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care...
Adevarul
Voucherele de vacanță ar putea ajunge la 1.000 de lei. Ce propune ministrul Daniel Zamfir
Newsweek
Orașul unde pensionarii primesc 600 lei în plus la pensie de Sărbători. Ce alte primării dau ajutoare în bani?
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum poți obține rezultate asemănătoare...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...