Melinda Gates ar putea pleca de la conducerea fundației înființate împreună cu fostul ei soț, Bill Gates

Data publicării:
bill gates melinda gates
Bill Gates și Melinda Gates. Sursa foto: Profimedia Images

Bill Gates și Melinda French Gates și-au stabilit o perioadă de încercare de doi ani pentru a vedea dacă pot conduce împreună fundația caritabilă pe care au înființat-o și care a devenit una dintre cele mai mari din lume, relatează CNN.

Când și-au anunțat divorțul, în urmă cu două luni, cei doi au spus că vor rămâne amândoi copreședinți ai Fundației Bill & Melinda Gates. Dar miercuri, CEO-ul fundației a anunțat un plan de urgență „pentru a asigura continuitatea activității fundației”.

„Dacă, după doi ani, oricare dintre ei decide că nu pot continua să lucreze împreună, French Gates va demisiona din funcția de copreședinte și administrator”, a spus directorul fundației, Mark Suzman.

Dacă se întâmplă acest lucru, Bill Gates ar rămâne președinte. Melinda French Gates va primi „resurse personale” de la Gates pentru propria sa activitate filantropică - resurse care ar fi „complet separate de cele ale fundației”.

Fundația Gates este una dintre cele mai mari fundații caritabile din lume, iar Bill și Melinda o consideră „al patrulea copil”, a declarat Suzman recent pentru Wall Street Journal. Reputația sa a fost însă pusă la îndoială după ce cuplul și-a anunțat divorțul, în mai. La scurt timp, au apărut relatări în  mass-media despre presupusul comportament necorespunzător al lui Bill Gates cu angajații Microsoft în urmă cu zeci de ani.

De asemenea, unul dintre susținătorii importanți ai fundației, Warren Buffett, și-a dat demisia de la rolul său de mandatar luna trecută. Buffett, un prieten vechi al lui Bill Gates, nu a precizat de ce pleacă.

„Obiectivele mele sunt 100% sincronizate cu cele ale fundației, iar participarea mea fizică nu este în niciun fel necesară pentru a atinge aceste obiective”, a scris el.

Pe lângă anunțul privind cei doi ani de probă, fundația a anunțat și că cei doi au alocat 15 miliarde de dolari pentru finanțarea fundației.

Gates extinde, de asemenea, numărul de administratori care supraveghează conducerea fundației pentru a „aduce noi perspective, a ajuta la ghidarea alocării resurselor și a direcției strategice și pentru a asigura stabilitatea și sustenabilitatea fundației”.

În cele două decenii de la înființarea fundației, aceasta a contribuit cu peste 55 de miliarde de dolari - o mare parte din averea personală a familiei Gates - la o gamă largă de inițiative legate de sănătatea globală, reducerea sărăciei și, mai recent, lansarea globală a vaccinurilor împotriva COVID-19.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Cum a ajuns Messi să se pozeze cu bebelușul Lamine Yamal în 2007. Cei doi se înfruntă acum în finala CM 2026
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bănică se mândrește cu felul în care arată în costum de baie la 48 de ani: "Nu încerc să păcălesc...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sacrificiul pe care Matt Damon nu îl va mai face niciodată pentru un rol: „Nu este ceva ce voi repeta”
Adevarul
Cazul care a divizat Italia: bijutier condamnat „pe viață” pentru că a împușcat doi tâlhari după un jaf. Apel...
Newsweek
CCR sare în ajutorul pensionarilor. Procesele de recalculare a pensiilor nu pot fi oprite cum a cerut guvernul
Digi FM
"Glezna mea este încă ruptă". Lindsey Vonn continuă cea mai dificilă cursă din viața ei, la cinci luni după...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...