VIDEO Bătaie în Consiliul Municipal Chișinău. Aleșii locali și-au împărțit pumni pe marginea votării unui plan urbanistic zonal

Data publicării:
bataie CL Chisinau
Consilierii locali s-au bătut, în vreme ce proiectul era votat. Sursa foto: captură Video

Consilierii locali din Chișinău s-au îmbrâncit și și-au împărțit pumni în timpul unei ședințe a Consiliului Municipal. Altercația a pornit de un punct de pe ordinea de zi, aprobarea unui plan urbanistic zonal, scrie Ziarul de Gardă. Proiectul a fost adoptat în timp ce consilierii se băteau pe scenă.

Consilierii municipali ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au încercat să blocheze procedura de votare a planului urbanistic, declarând că „proiectul are aviz negativ de la CNA și evidențiază încălcări de procedură, cu riscuri de corupție”.

„Opriți ședința, nu încălcați legislația, eu vă rog frumos”, a declarat unul dintre consilieri.

Consilierii PAS susțin că votarea proiectului „a avut loc contrar legii”, dar și fără ca subiectul să fie supus dezbaterilor în timpul ședinței. Totodată, consilierii mai spun că documentul propus spre aprobare „evidențiază încălcări de procedură, cu riscuri de corupție”.

„Poliția, poliția, chemați vă rog poliția”, strigă un alt consilier implicat în altercații.

Consilierii municipali și-au împărțit pumni în timp ce la vot era supus „subiectul cu privire la aprobarea Planului urbanistic zonal pentru terenurile cuprinse în perimetrul străzilor Burebista – Sarmizegetusa – Grădina Botanică”. Proietul a fost aprobat cu 32 de voturi.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
MGK dezvăluie calvarul prin care a trecut pentru tatuajul care îi acoperă aproape tot corpul: "Pielea mea...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Istoria fascinantă a fotbalului. De la lupte violente pe maidane, la un fenomen global
Newsweek
Tomac anunță că pensiile cresc de la 1 ianuarie 2027. Cât va ajunge pensia medie în România?
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Gestul uriaș al lui Spielberg: a renunțat la „Harry Potter” pentru a îndeplini una dintre ultimele dorințe...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme