Moscova a făcut anunțul: Alte trei petroliere cu motorină rusească se îndreaptă către Statele Unite

Data publicării:
Tanc petrolier
Foto: Profimedia

Trei petroliere transportând motorină rusească se îndreaptă către SUA, a anunţat Moscova marţi, după un acord care a suscitat critici virulente atât în Ucraina, cât şi în Europa, relatează AFP.

„În prezent, trei petroliere” transportând carburant rusesc se îndreaptă către Statele Unite, a declarat marţi presei vicepremierul rus Aleksandr Novak. O a patra navă urmează să plece miercuri, a adăugat el.

Preşedintele american Donald Trump a încheiat luna aceasta un acord cu omologul său rus Vladimir Putin vizând relaxarea sancţiunilor împotriva Moscovei în schimbul livrărilor de motorină rusească pe pieţele americană şi mondială.

Această măsură, luată pentru a reduce preţul la combustibili pentru consumatorii americani înaintea alegerilor legislative de la jumătatea mandatului din 3 noiembrie, a suscitat critici vehemente din partea Ucrainei şi a aliaţilor săi.

Primul petrolier transportând motorină rusească cu destinaţia SUA a părăsit Rusia săptămâna trecută.

Potrivit datelor Kpler, societate specializată în monitorizarea traficului maritim, acesta a încărcat aproape 300.000 de barili de motorină la terminalul din Primorsk şi se îndreaptă spre New York.

Relaţiile dintre Kiev şi Washington s-au deteriorat de la încheierea acordului ruso-american privind exportul de motorină.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cât costă înmatricularea unei mașini aduse din străinătate în 2026. Ce taxe trebuie să plătești
Digi FM
Iubita tinerică a fostului Balon de Aur e model și pozează în costum de baie. E cu 38 de ani mai mică decât el
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Merge zilnic la mormântul starului rock pe care l-a iubit 40 de ani. Ultimele ore din viața lui: "M-a rugat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman, despre partea întunecată a copilăriei la Hollywood: „Eram prezentată ca o Lolita sexualizată”
Adevarul
Sarcofag roman de copil, descoperit intact în Constanța. Ce au găsit arheologii în interiorul mormântului...
Newsweek
Nou scenariu pentru indexarea pensiilor. Creștere de 5% și ajutoare pentru pensionarii cu pensii mici
Digi FM
Donald Trump, acuzat de viol de o regină a frumuseții născută la Cluj. Beatrice Keul susține că a fost...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să mănânci pentru a reduce riscul de pietre la rinichi. 5 alimente recomandate de specialiști
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat într-un tomberon: „Nu te aștepți să vezi așa ceva în gunoi”
Film Now
La 84 de ani, Harrison Ford dovedește că vârsta e doar un număr. Actorul, pe bicicletă de-a lungul coastei...
UTV
Mădălina Ghenea își toarnă lapte pe frunte de 15 ani. Ce presupune ritualul neobișnuit la care apelează...