Număr de cazuri record în Germania. Ministrul sănătății: Măştile şi certificatul verde vor rămâne până în primăvară

Data publicării:
politisti cu masca si oameni pe o strada, in germania
Germania a înregistrat sâmbătă cea mai mare incidenţă a infecţiilor cu coronavirus de la jumătatea lunii mai. Foto: Profimedia Images

Germania a înregistrat sâmbătă cea mai ridicată rată a infectărilor cu Covid-19 de la jumătatea lunii mai, atingând pentru ultimele şapte zile pragul de 100 de cazuri la 100.000 de locuitori. Până în luna august, acest prag era stabilit ca limită pentru introducerea unui lockdown strict, relatează Reuters. Ministrul sănătății a precizat, însă, că rata de vaccinare din țară va permite depășirea acestui nou val. El a mai spus că vor exista măsuri, precum purtarea măștii și limitarea accesului la activitățile din interior pentru nevaccinați, care vor rămâne în vigoare până în primăvara lui 2022. 

Ministrul sănătăţii, Jens Spahn, a apreciat că acum Germania ar putea face faţă mai bine situaţiei datorită vaccinării, dar a atenţionat că măsuri precum purtarea măştii şi limitarea activităţilor interioare pentru nevaccinaţi vor rămâne în vigoare până în primăvară.

Sâmbătă au fost confirmate 15.145 de noi cazuri de COVID-19 și 86 de noi decese asociate acestei boli. Populaţia Germaniei numără peste 83 de milioane de locuitori. 

În acest timp, liderii celor 16 landuri germane discută despre măsurile pe care le vor lua odată cu expirarea pe 25 noiembrie a stării de urgenţă la nivel naţional, în lipsa unei extinderi a acesteia prin votul parlamentului restricţiile antiepidemice fiind retrase automat.

Ministrul Spahn crede că ar putea fi posibilă o ridicare a stării de urgenţă şi în acelaşi timp să fie menţinute anumite măsuri, precum purtarea măştii sau certificatul verde obligatoriu pentru accesul în majoritatea spaţiilor publice închise. ''Această trecere de la o stare de urgenţă la o stare de atenţie specială şi la o stare de normalitate, probabil în primăvară dacă nu apare vreo nouă variantă de coronavirus, este, cred, una care ne dă încredere'', estimează oficialul german.

Dar el a atras atenţia că zone ale Germaniei cu rate reduse de vaccinare - precum Saxonia sau Turingia - se confruntă deja cu o creştere a presiunii asupra spitalelor ca urmare a înmulţirii cazurilor de COVID-19, mai scrie Reuters, citat de Agerpres.

Circa 66% din populaţia Germaniei este vaccinată anti-COVID-19 cu schema completă, procent puţin peste cel de 63,3% pe ansamblul Uniunii Europene.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Zilele libere legale din noiembrie și decembrie 2026. Cine beneficiază și cum sunt plătite
Digi FM
"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor Chirilă, vehement...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat pentru viol. A părăsit-o printr-un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care...
Adevarul
Voucherele de vacanță ar putea ajunge la 1.000 de lei. Ce propune ministrul Daniel Zamfir
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care primesc pensia pe card. „Banii, transferați”. Când ajung pe card
Digi FM
De ce chelnerii îți iau farfuria înainte ca ceilalți de la masă să termine de mâncat. Ce spune, de fapt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce alcoolul îți afectează organismul mai puternic pe măsură ce înaintezi în vârstă, chiar dacă bei la fel
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au...
UTV
Adela Popescu a dezvăluit cum este Radu Vâlcan în spatele camerelor și ce diferență există între ei. „El este...