OMS cere controlarea laboratoarelor unde au apărut primele cazuri de Covid-19 în China

Data publicării:
Sediul Institutului de Virusologie din Wuhan, China.
Foto: Profimedia

Organizația Mondială a Sănătății vrea ca laboratoarele în care au fost identificate primele cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19 din China să fie controlate, în continuarea anchetei pentru descoperirea originilor virusului.

Potrivit OMS, trebuie făcute studii ori luate măsuri în cinci domenii principale, acestea incluzând „controale ale laboratoarelor şi institutelor de cercetare active în regiunea unde au fost identificate primele cazuri umane în decembrie 2019”, a spus, vineri, directorul organizației, Tedros Adhanom Ghebreyesus, conform Agerpres.

De asemenea, OMS are în vedere efectuarea de „studii integrate cu privire la oameni, animale sălbatice, animale din captivitate şi din crescătorii şi la mediu”, precum şi „studii care să dea prioritate zonelor geografice unde a fost semnalată cel mai devreme circulaţia SARS-CoV-2 şi zonelor limitrofe unde s-a constatat o prevalenţă puternică a coronavirusului legat de SARS (SARS-CoV) în rezervoare non-umane”.

Organizaţia cere, totodată, „studii cu privire la pieţele de animale din Wuhan şi împrejurimi” şi „lucrări suplimentare de epidemiologie şi epidemiologie moleculară asupra primelor secvenţe ale virusului”.

„Ne aşteptăm din partea Chinei să susţină această nouă fază a procesului ştiinţific punând la dispoziţie toate datele pertinente, în mod transparent, şi de asemenea ne aşteptăm de la toate statele membre să susţină procesul ştiinţific abţinându-se de la politizarea lui”, a adăugat directorul OMS.

Organizaţia internaţională cu sediul la Geneva se confruntă cu o presiune crescândă pentru organizarea unei noi anchete aprofundate asupra originilor pandemiei. Concluziile unei anchete comune întreprinse în China la începutul anului de către cercetători chinezi şi o echipă selecţionată de OMS nu a făcut lumină în acest sens.

Originile coronavirusului au fost subiectul numeroaselor teorii ale conspirației promovate online și offline dar și al acuzațiilor dintre puterile lumii. Situația a alimentat tensiuni și conflicte în Statele Unite și China printre altele, iar încercările inițiale ale Chinei de a mușamaliza și a își acoperi urmele, inclusiv prin arestarea jurnaliștilor și pedepsirea medicilor care vorbeau despre gravitatea situației nu au făcut decât să mărească neîncrederea și să alimenteze conflictele.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ajutoarele pentru plata facturilor la electricitate ar putea fi extinse. Ministerul Energiei analizează noi...
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Katy Perry ar urma să „dezvăluie secrete despre căsătoria ei întunecată cu Russell Brand”. Posibil într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Salma Hayek, sclipitoare într-o rochie roșie care i-a conturat perfect silueta. Soțul abia și-a putut lua...
Adevarul
Reactorul 1 de la Cernavodă, oprit din nou după doar câteva zile. Nuclearelectrica schimbă directorul tehnic
Newsweek
Românii vor primi la pensie mai puțin de 40% din ultimul salariu. Pensionarii vor avea un real șoc. De când?
Digi FM
Mama lui Meghan Markle a ajutat FBI-ul în ancheta care îl vizează pe fostul ei soț. Thomas Markle, arestat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Polițist din Florida, viral după ce a „arestat” un emu fugar pe șosea: „N-am mai încătușat niciodată o pasăre”
Film Now
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...