Pandemia de coronavirus a dus la efectuarea celui mai lung zbor comercial din lume

Data publicării:
avion în zbor
FOTO: Cameron Spencer/Getty Images

Industria aviatică este afectată puternic de pandemia de coronavirus, călătorii din toată lumea care încearcă să ajungă acasă confruntându-se cu zboruri anulate și restricții instituite de state, informează CNN.

Un efect secundar neașteptat al pandemiei a fost stabilirea unui nou record în rândul operatorilor aerieni.

Pe 14 martie, operatorul francez Air Tahiti Nui a efectuat cel mai mai lung zbor comercial planificat din istorie. Cursa între Papeete, Tahiti, și Paris, Franța, a parcurs peste 15.700 de kilometri fără escală, din cauza restricțiilor de călătorie instituite în Statele Unite pe fondul pandemiei de coronavirus.

În mod normal, această cursă făcea o escală în Los Angeles, însă atunci când un avion aterizează în SUA toți pasagerii trebuie să coboare din avion și să efectueze formalitățile vamale, înainte să își continue călătoria. Restricțiile actuale au făcut această procedură imposibilă, astfel încât zborul TN064 a continuat să zboare până la Paris.

Avionul a petrecut în aer aproape 16 ore, iar zborul TN064 a devenit cea mai lungă cursă aeriană din lume după distanța parcursă.

Air Tahiti a depășit recordul stabilit anterior de Singapore Airlines, care efectuează o cursă între Singapore și Newark de 15.300 de kilometri.

TN064 a devenit și cea mai lungă cursă internă din lume, pentru a călătorit între Polinezia Franceză și Franța continentală.

Air Tahiti Nui a anunțat CNN că zborul s-a efectuat cu un echipaj de patru piloți, la bordul unui avion Boeing 787-9 Dreamliner. Pentru că aeronava nu era plină, nu a fost nevoie de realimentare.

Editor web: Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât îi costă pe români un parlamentar? Salariu, diurnă, cazare și alte beneficii explicate pe cifre. Suma e...
Digi FM
Toni Iuruc rupe tăcerea după imaginile cu Simona Halep și milionarul Dorin Mateiu în Mykonos: „Să fie...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Costum de baie, machiaj extravagant, perucă verde-albăstruie. Delia se joacă și își cucerește fanii: "Ești o...
Film Now
Cine este logodnicul lui Kate Hudson. Actrița i-a dedicat o postare dulce de ziua lui de naștere: „Cel mai...
Adevarul
Cât costă să ajungi pe podium. Antrenoare: „5.000 de euro pe lună să participi doar la 2-3 competiții”
Newsweek
LIVE Care sunt cele 2 bănci unde a intrat, deja, pensia pe card? Și în ce orașe? 2.500.000 pensionari iau bani
Digi FM
„Se stingea, nu mai era el”. Răzvan Lucescu, dezvăluiri despre ultimele luni din viața lui Mircea Lucescu
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Cel mai mare cimitir de balene descoperit vreodată. Unele schelete au peste 5 milioane de ani
Film Now
Jane Seymour dezvăluie că rolul din Dr. Quinn i-a salvat viața într-un moment cumplit: "Eram lefteră și pe...
UTV
Simona Halep a fost surprinsă alături de un milionar român. Cine este bărbatul cu 24 de ani mai în vârstă...