Video&Foto Papa Francisc a apărut în Piața Sfântul Petru și a transmis o urare de Paște. De dimineață s-a văzut cu vicepreședintele SUA, JD Vance

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0990255065
Papa Francisc a binecuvântat mulțimea, în Duminica Paștelui, de la balconul Bazilicii Sfântul Petru de la Vatican Foto: Profimedia

Papa Francisc a apărut în public pentru o binecuvântarea din Duminica Paştelui în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican. Suveranul pontif a transmis un scurt mesaj zecilor de mii de credincioși care s-au aduna în piață, urându-le lor, dar și celor care urmăresc transmisiunile televizate, „Paște fericit”. Anterior, duminică dimineață, Papa Francisc a avut o întrevedere cu vicepreședintele SUA, J. D. Vance, potrivit BBC și CNN.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Papa, în vârstă de 88 de ani, a ieșit într-un scaun cu rotile și a salutat din balconul Bazilicii Sfântul Petru mulțimile care îl aclamau. Suveranul părea destul de fragil când le-a vorbit credincioșilor, în italiană. „Dragi frați și surori, Paște fericit” a fost singurul mesaj rostit de papă, binecuvântarea „Urbi et Orbi” „orașului [Roma] și lumii”. Doar papa poate oferi această binecuvântare care include oferirea unei indulgențe, o iertare pentru efectul păcatelor. 

Vocea sa părea slabă, dar a apărut fără canula nazală pe care a purtat-o în ultima vreme pentru a primi oxigen. Zeci de mii de catolici s-au adunat la Roma pentru slujba de Paşte în timpul acestui an jubiliar special, care are loc la fiecare 25 de ani şi când milioane de pelerini vin la Vatican.

Papa Francisc a binecuvântat mulțimea, în Duminica Paștelui, de la balconul Bazilicii Sfântul Petru de la Vatican Foto: Profimedia
Papa Francisc a binecuvântat mulțimea, în Duminica Paștelui, de la balconul Bazilicii Sfântul Petru de la Vatican Foto: Profimedia

Suveranul Pontif este încă slăbit și se află în convalescență, după ce a fost externat din spital luna trecută, după cinci săptămâni de tratament pentru o infecţie care a dus la dublă pneumonie.

Pentru prima dată de când a devenit papă în 2013, Papa a lipsit de la majoritatea evenimentelor din Săptămâna Sfântă, inclusiv de la priveghiul pascal de sâmbătă din Bazilica Sfântul Petru, unde şi-a delegat atribuţiile cardinalilor. Dar, în timpul unei scurte apariţii în interiorul bazilicii în acea zi, el s-a rugat şi a oferit dulciuri copiilor.

Anterior, duminică dimineaţa, Papa Francisc a avut o întâlnire privată la Vatican cu vicepreşedintele american JD Vance, a anunţat Vaticanul într-un comunicat.

Vance, un catolic care a intrat în conflict cu pontiful cu privire la politicile de imigrare ale administraţiei Trump, s-a întâlnit cu Francisc la reşedinţa sa de la Vatican pentru a-i transmite urări de Paşte.

„Întâlnirea, care a durat câteva minute, a oferit ocazia de a face schimb de urări de Paște”, a precizat Vaticanul într-un comunicat.

Vaticanul a publicat, de asemenea, textul mesajului Papei din Duminica Paștelui, în care Francisc a făcut apel la încetarea conflictelor din întreaga lume, în special în Gaza. El a deplâns „moartea și distrugerea” care au loc și care au creat „o situație umanitară dramatică și deplorabilă”.

Francisc a spus: „Fac apel la părțile beligerante: cereți o încetare a focului, eliberați ostaticii și veniți în ajutorul unui popor înfometat care aspiră la un viitor de pace!”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ajutoarele pentru plata facturilor la electricitate ar putea fi extinse. Ministerul Energiei analizează noi...
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Katy Perry ar urma să „dezvăluie secrete despre căsătoria ei întunecată cu Russell Brand”. Posibil într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Salma Hayek, sclipitoare într-o rochie roșie care i-a conturat perfect silueta. Soțul abia și-a putut lua...
Adevarul
Reactorul 1 de la Cernavodă, oprit din nou după doar câteva zile. Nuclearelectrica schimbă directorul tehnic
Newsweek
Românii vor primi la pensie mai puțin de 40% din ultimul salariu. Pensionarii vor avea un real șoc. De când?
Digi FM
Mama lui Meghan Markle a ajutat FBI-ul în ancheta care îl vizează pe fostul ei soț. Thomas Markle, arestat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Polițist din Florida, viral după ce a „arestat” un emu fugar pe șosea: „N-am mai încătușat niciodată o pasăre”
Film Now
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...