Patru membri ai aceleiași familii au murit după ce avionul lor s-a prăbușit în Triunghiul Bermudelor

Data publicării:
Piper PA-34 Seneca II OO-EAM
Foto: Profimedia

Un cuplu din Florida și cei doi nepoți ai lor au fost găsiți morți, după ce avionul lor de mici dimensiuni a dispărut în apropierea Triunghiului Bermudelor. Cei patru se întorceau din Bahamas la Miami, relatează The Independent.

Victimele au fost identificate drept pilotul Mario Lamar, în vârstă de 80 de ani, soția sa, Lili Lamar, de 79 de ani, și nepoții lor, Sofi Sosa, de 28 de ani, și Christian Sosa, de 22 de ani, potrivit Poliției Regale din Bahamas.

Avionul Piper PA-34 cu cinci locuri a decolat de pe insula Great Harbour Cay din Bahamas luni, în jurul orei 11:15, având ca destinație Aeroportul Executiv din Miami, cu cei patru membri ai familiei la bord, a transmis familia într-o declarație pentru ABC News.

Avionul s-a prăbușit în apropierea Insulei Andros, cea mai mare insulă din Bahamas, în zona cunoscută sub numele de Triunghiul Bermudelor, asociată cu dispariții misterioase de nave și avioane.

Rudele care au plecat în căutarea avionului dispărut au localizat epava și au recuperat trupurile neînsuflețite.

„Cu profundă tristețe confirmăm că toți cei patru membri ai familiei noastre au fost găsiți decedați”, a precizat familia într-o declarație. Rudele „i-au localizat pe cei dragi i-au adus la bordul propriilor ambarcațiuni”, au adăugat aceștia.

Lamar avea o experiență de zbor de peste 40 de ani și zbura în mod regulat între sudul Floridei și Bahamas, unde el și soția sa aveau o casă, au declarat membrii familiei pentru Fox 35 Orlando. Familia petrecuse acolo weekendul dedicat Zilei Muncii (Labor Day) și se întorceau acasă în momentul în care aeronava s-a prăbușit.

Înainte de decolare, Sofi Sosa le-a trimis un mesaj părinților spunând că pleacă spre casă, iar un plan de zbor depus de unchiul ei arăta ora la care avionul era așteptat să aterizeze în sudul Floridei, a declarat pentru Associated Press nepoata lui Lamar, Silvia Larrieu. Însă avionul nu a mai ajuns la Miami.

Controlorii de trafic aerian au pierdut contactul cu aeronava în jurul orei 11:04, la aproximativ 13 mile vest de Insula Andros, conform Poliției Regale din Bahamas.

Când familia și-a dat seama că avionul a depășit ora de sosire și că nu mai puteau lua legătura cu cei de la bord, au alertat autoritățile și au început căutările. Poliția Regală din Bahamas a solicitat ajutorul Pazei de Coastă a SUA luni după-amiază, după ce a primit un raport conform căruia avionul s-ar fi putut prăbuși în apropiere de Red Bays, în nordul insulei Andros, a declarat un purtător de cuvânt al Pazei de Coastă pentru ABC News.

Vremea nefavorabilă a îngreunat inițial operațiunea. Marți, rudele care efectuau căutări cu barca au localizat epava și au recuperat cele patru trupuri neînsuflețite, colaborând cu Paza de Coastă.

Membrii familiei au declarat presei că Lamar era un pilot precaut, care își întreținea aeronava cu mare atenție.

„Este groaznic”, a declarat Silvia Larrieu pentru AP despre acest incident.

Ancheta privind incidentul aviatic este în desfășurare, au precizat oficialii. Incidentul s-a produs la mai puțin de două luni de la un alt accident aviatic fatal în nordul insulei Andros, soldat cu moartea a 10 persoane.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Șefa ANM, reacție după dezvăluirile Dianei Buzoianu legate de cumpărăturile de lux: "În 12 august am depus o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Halle Berry și Olivier Martinez. El o acuză că l-a agresat pe fiul lor, ea dă replica: "Eu sunt...
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie...
Newsweek
Este justificat impozitul pe venit la pensie? Avocat: Pensia contributivă ar trebui tratată ca drept câștigat
Digi FM
George Clooney, eclipsat de eleganța soției sale. Amal, spectaculoasă într-o rochie strălucitoare, cu umerii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată muncă de detectiv să afli ce s-a...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai frumoasă din lume". S-a aventurat în...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”