Petre Daea: Plafonarea preţurilor la alimente ar afecta producătorii. Nu vor urma scumpiri

Data publicării:
carne si produse lactate
Foto: Profimedia Images

Plafonarea preţurilor la alimente ar afecta producătorii, spune ministrul Agriculturii, Petre Daead. El susține că nu există motive pentru noi scumpiri în perioada următoare.

„Trebuie să avem în vedere faptul că, în momentul unei plafonări a unor preţuri, cei care vor suferi în primul rând vor fi producătorii agricoli. Din perspectiva aceasta eu gândesc că trebuie să facem tot ce este necesar să ajutăm fermierii să întoarcă brazda ţării, pentru că din rodul pământului trebuie să ne hrănim toţi”, a spus Petre Daea.

„Nu văd scumpiri la această dată, pentru că preţul s-a liniştit la produsele care se procesează, nu văd scumpiri în condiţiile în care s-au plafonat şi s-au stabilit nivelele acestea de cost la energie. Iată că nu sunt elemente care să ne determine să previzionăm scumpiri ale produselor agroalimentare în acest moment”, a adăugat ministrul, potrivit Agerpres.

În 20 mai, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, declara, la Brăila, că eventuala reducere a TVA la unele produse pe fondul scumpirilor ar putea să nu aibă efect, din punctul său de vedere fiind de preferat ca Guvernul să definească produsele strategice la care preţurile să fie plafonate.

„Nu ştiu cât efect ar avea reducerea TVA, nu sunt un mare fan. Să reduci de la 5% şi mai mult... Cred că ar trebui să intrăm într-o zonă mai curajoasă şi să definim nişte produse strategice şi, ţinând cont că şi statul face un efort cu subvenţiile în agricultură, să mergem pe anumite produse cu o anumită plafonare. Dar nu trebuie creat un dezechilibru economic”, a spus Ciolacu.

„România e asigurată alimentar în acest moment”, a adăugat el.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cine plătește amenda dacă mașina este condusă de altă persoană. Ce obligații are proprietarul autoturismului
Digi FM
Theo Rose, după ce a fost criticată că a cântat la botezul fiului lui Alfred Simonis: "Am știut numele...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cher reacționează după ce Michael Douglas a ironizat câștigarea Oscarului de către artistă, în 1988, în fața...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pierce Brosnan, despre actorul cu cele mai mari șanse să fie noul James Bond: „E atât de puternic”. Au jucat...
Adevarul
Un cătun întreg, la prețul unui tractor vechi. Un cuplu a cumpărat șapte case și două hambare cu doar 30.000...
Newsweek
Ce pensie primești daca ai lucrat pe salariul mediu 35 sau 40 de ani? Câte puncte obții?
Digi FM
Țara din Europa care ar putea intra la anul în UE. A devenit tot mai populară și pentru vacanțele românilor
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută să rămână activi și după 80 sau 90...
Digi Animal World
Monstrul care a îngrozit Africa! Cântărește 900 de kilograme, a ucis 300 de oameni și a scăpat de toate...
Film Now
Ultimele zile ale lui Eric Dane, povestite de soție. Ce s-a întâmplat în spital înainte ca actorul să moară...
UTV
Iulia Vântur se deghiza în agent de pază ca să ajungă la Salman Khan, în timpul filmărilor din România...