Podul Crimeei a fost închis temporar după ce au avut loc atacuri cu drone în zonă

Data publicării:
podul kerci
Podul Kerci. Foto: Profimedia Images

Vineri dimineață, în Crimeea ocupată, și anume la Kerci, s-au auzit explozii. Localnicii transmit despre un atac cu drone navale care încearcă să distrugă obiective rusești, potrivit canalului Crimean Wind Telegram, relatează RBC Ukraine.

„În Kerci s-au auzit explozii în zona șantierului naval Zatoka și a fost observat un incendiu la Arsințevo”, se spune în mesajul de la 6:41 a.m. ora Kievului.

Puțin mai târziu, canalul, citându-și abonații, lămurește că dronele navale ucrainene au atacat în strâmtoarea Kerci. La rândul sau, armata rusă încearcă să le distrugă de pe mare, de la țărm și din aer.

Alte canale Telegram relatează, de asemenea, că Podul Crimeei a fost închis în timpul atacului.

Rusia a ocupat Crimeea ucraineană în 2014. După aceea, practic întreagă peninsula s-a transformat într-o bază militară la scară largă.

În timpul invadării Ucrainei de către Rusia, această a fost atacată în mod repetat. Podul Crimeei a fost lovit de două ori.

Explozii din Crimeea au fost auzite și pe 30 noiembrie, pe toată coasta de sud a peninsulei.

Podul este o rută de aprovizionare crucială pentru forțele rusești din peninsula anexată ilegal de Moscova de la Ucraina. A fost inagurat în 2018 chiar de Vladimir Putin, printr-o mare festivitate, în timpul căreia președintele rus a condus un camion.

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Durerea apărută după câteva înghițituri de alcool i-a schimbat complet viața: „Într-o clipă eram bine, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Un fost consilier al lui Trump spune că președintele SUA prezintă semne de declin cognitiv accelerat: „Este...
Newsweek
Sfârșitul Europei. Populația scade cu 50.000.000 de persoane. Pensiile nu se pot plăti. România prinsă în horă
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...