Polonia spune că poate construi în 3-4 luni silozuri la graniță pentru grânele din Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
grâne strânse cu un utilaj galben
Foto: Profimedia Images

Construirea de silozuri pentru stocarea provizorie a cerealelor ucrainene la graniță, în Polonia, așa cum a propus președintele Joe Biden, ar putea dura 3-4 luni, a anunțat, miercuri, ministrul polonez al agriculturii.

„Propunerea preşedintelui Biden este o idee interesantă, dar ea necesită soluţionarea mai multor detalii, inclusiv locaţia, infrastructura, finanţarea, proprietatea”, spus, într-un mesaj pe Facebook, ministrul Henryk Kowalczyk, citat de Reuters și Agerpres.

„Trebuie să avem de asemenea în vedere că finalizarea acestui tip de investiţii durează trei-patru luni”, a adăugat oficialul polonez.

De când Rusia a lansat agresiunea militară asupra Ucrainei şi a blocat porturile acesteia la Marea Neagră exporturile de cereale ucrainene s-au prăbuşit, iar Ucraina are acum în silozuri peste 20 de milioane de tone de cereale şi nu mai dispune de capacităţi libere de stocare pentru noua recoltă.

Prin urmare, preşedintele american, Joe Biden, a declarat, marţi, că de-a lungul graniței poloneze cu Ucraina vor fi ridicate silozuri temporare unde vor fi depozitate cereale ucrainene în vederea exportului acestora pe rute alternative celor care pleacă din porturile de la Marea Neagră.

Polonia a precizat că poate creşte capacitatea de tranzit a cerealelor ucrainene cu până la 1,5 milioane de tone pe lună, dar creşteri suplimentare de capacitate sunt dificil de realizat, din cauza dificultăţilor logistice precum numărul insuficient al vagoanelor de marfă sau ecartamentul diferit al căilor ferate ucrainene faţă de cel al ţărilor europene.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Când trebuie declarați la ANAF banii obținuți din vânzări pe Vinted, OLX și alte platforme. Explicațiile unui...
Digi FM
"Am decis să sărbătoresc viața". Alina Pușcău, după ultima cură de chimioterapie: "A fost incredibil de greu"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Privire enigmatică și siluetă de model. Soția lui Matthew McConaughey, apariție electrizantă într-o rochie...
Adevarul
Șantierul autostrăzii cu tuneluri din vestul României se apropie de final. Munții de pământ excavați au...
Newsweek
Sute de mii de pensionari NU vor lua bani în plus la pensie la indexare. Casa de Pensii confirmă
Digi FM
De ce se înmoaie murăturile în borcan. Greșelile care le strică textura și cum le păstrezi crocante
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra...
Digi Animal World
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au...
Film Now
A fost criticată pentru siluetă, acum parcă a întinerit! Soția lui Pierce Brosnan, superbă într-o rochie...
UTV
Laura Cosoi a ajuns la casa Adelei Popescu de la Șușani. Cum și-au petrecut timpul cele două vedete, în timp...