Președintele Serbiei: În Kazahstan au intervenit servicii secrete străine. Vor ca același lucru să se întâmple și în Serbia

Data publicării:
Aleksandar Vucic
Aleksandar Vucic, președintele Serbiei. Foto: Profimedia Images

Președintele Serbiei Aleksandar Vucic crede că în spatele revoltelor din Kazahstan s-ar afla servicii secrete străine. Vucic a declarat joi că se teme că evenimentele dramatice din statul care se învecinează cu Rusia s-ar putea repeta și în Serbia cu ajutorul „oligarhilor” locali care îi contestă victoria la alegeri, potrivit TASS.

„Nu cred că ei (oligarhii) speră să învingă un candidat care doreşte prosperitatea Serbiei. Ei nu sunt atât de proşti şi de neinformaţi. Ei ştiu că poporul nostru apreciază progresul obţinut şi ştiu ce cred oamenii”, a spus Vucic. „Ei spun asta (că au câştigat alegerile - n. r.) întrucât cred că cineva cu mulţi bani îi va ajuta în Serbia să pună la cale revolte în ţară.”

„Să orchestreze ceva cum se întâmplă în Kazahstan, unde vor fi sute de mii de morţi, o ţară prădată ani de acum înainte, unde au interferat serviciile secrete ale mai multor forţe majore. Probabil, ei vor ca acelaşi lucru să se întâmple în Serbia”, a declarat Vucic, potrivit Agerpres.

Protestele din Kazahstan, care au început pe 2 ianuarie în mai multe oraşe din țară, au fost declanșate în primul rând din cauza creșterii prețurilor la combustibil, dar s-au extins pentru a include și alte nemulțumiri politice.

Între timp, revoltele masive, violențele și atacurile asupra clădirilor oficiale kazahe au dus la peste 1.000 de răniți și cel puțin 2.000 de arestări. Poliţia kazahă a anunţat că a ucis în noaptea de miercuri spre joi zeci de manifestanţi violenţi şi că 13 poliţişti şi-au pierdut viaţa, doi dintre ei fiind decapitaţi.

La solicitarea preşedintelui kazah Kasîm-Jomart Tokaev, Rusia şi aliaţii săi (membrii ai Organizaţiei Tratatului pentru Securitatea Colectivă) au anunţat trimiterea unui contingent de forţe de menţinere a păcii în Kazahstan.

Citește și: Președintele Serbiei îl critică pe ambasadorul SUA și apără achizițiile militare: Consolidăm armata ca să ne apărăm de pericole

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât valorează armata la pensie în 2026. Diferența importantă pentru cei care au făcut stagiul înainte de 2001
Digi FM
Ce semnifică singurul tatuaj pe care îl are Nadia Comăneci: „Înseamnă foarte mult pentru mine!”. L-a făcut la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Raluka nu-și mai ascunde iubirea. Imagini din vacanța cu Guy, după ani în care și-a protejat relația: "E...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Nicolas Cage, schimbare spectaculoasă de look la 62 de ani. Apariție rară alături de soția sa, cu 31 de ani...
Adevarul
De ce se pregătește Europa pentru un conflict mai larg, dincolo de Ucraina. Ceva îngrijorează profund liderii...
Newsweek
Siegfried Mureșan, anunț vital despre creșterea pensiilor. Nu sunt veștile așteptate de pensionari
Digi FM
A renunțat la cariera în Drept pentru a plimba câini. La 30 de ani, spune că acum câștigă cu mii de dolari...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Echinocțiul de toamnă 2026. Când începe oficial toamna astronomică și de ce ziua devine tot mai scurtă
Digi Animal World
Ce se întâmplă dacă un câine mănâncă un păianjen. Semnele pe care nu trebuie să le ignori
Film Now
Meg Ryan, toată un zâmbet alături de fiul ei. Imagini rare cu actrița din „When Harry Met Sally” și Jack Quaid
UTV
Romina Gingașu a șters fotografiile cu Piero Ferrari. Ce spune despre zvonurile despărțirii: „Suntem mai...