Prim-ministra Danemarcei spune că încă nu și-a revenit după atacul de vineri: „Încă nu sunt chiar eu însămi”

Data publicării:
Mette Frederiksen
Mette Frederiksen, prim-ministra Danemarcei, a fost atacată pe stradă în Copenhaga. Foto: Profimedia

Prim-ministra daneză, Mette Frederiksen, a declarat, marţi, la televiziunea publică DR, că încă nu se simte mai bine, la patru zile după ce a fost agresată în stradă.

Ea a fost lovită, vineri după-amiază, în timp ce se plimba în centrul capitalei Copenhaga. Agresorul, un polonez în vârstă de 39 de ani, a fost imediat reţinut şi se află în arest preventiv. Poliţia consideră că gestul său nu a fost motivat politic.

„Încă nu sunt în cea mai bună formă şi nu sunt chiar eu însămi”, a spus şefa guvernului danez, care consideră că atacul împotriva ei „este, de asemenea, un atac împotriva noastră, a tuturor”, dat fiind că este şefa guvernului.

În urma examenului medical la care a fost supusă după ce respectivul agresor a lovit-o cu pumnul medicii au constatat o „uşoară entorsă cervicală”.

Deşi nu se află în proximitatea Rusiei, Danemarca s-a remarcat sub conducerea lui Mette Frederiksen printre ţările care sprijină Ucraina cel mai mult, oferindu-i acesteia ajutoare militare ce însumează miliarde de euro.

Numele ei a fost, de asemenea, avansat ca posibilă succesoare a lui Jens Stoltenberg în postul de secretar general al NATO, însă ea a exclus această posibilitate.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România din care localnicii fug cu prima ocazie. Lipsa locurilor de muncă, unul dintre motive
Digi FM
Elena Lasconi își caută consilier personal. Anunțul postat pe rețelele sociale a stârnit reacții ample: „Un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât ar fi costat rochia de mireasă purtată de soția lui Dorian Popa. Creația vestimentară a fost realizată în...
Film Now
A câștigat șapte premii Emmy și două Tony, dar cel mai mândru e de fiica sa. Fata lui Bryan Cranston, rol...
Adevarul
Ucraina ar putea fi nevoită să accepte pierderi teritoriale pentru a adera la UE, spune cancelarul Germaniei
Newsweek
Casa de Pensii a anunțat prețul pentru tratamentele balneare. Cum obțin pensionarii o reducere de 2.300 lei?
Digi FM
Mihaela Rădulescu atacă dur familia lui Felix Baumgartner: „V-am făcut o listă cu ce am realizat în 11 ani”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
Cum arată cea mai lentă pasăre de pe planetă: „Se târăște prin aer”
Film Now
Cameron Diaz, declarații neașteptate după ce a devenit mamă pentru prima oară la 47 de ani: „Încerc să rămân...
UTV
Cum a apărut mama lui Dorian Popa la nunta artistului. Imaginile cu „Mamișor” și nora ei au devenit virale