Reportaj BBC dintr-un oraș cucerit de talibani: „Nu renunță la cultura occidentală, așa că trebuie să-i omorâm”

Data actualizării: Data publicării:
taliban intr-un oras controlat de insurgenti
Foto: Captură BBC

Un reportaj BBC din Afganistan arată amploarea luptelor dintre talibani și forțele guvernamentale afgane, dar și modul în care militanții încearcă să își consolideze puterea. Insurgenții au capturat deja zece capitale de provincie și se află la doar 150 de kilometri de capitala Kabul. Serviciile secrete americane spun că în doar 90 de zile capitala ar putea fi capturată de talibani.

„Luptătorii talibani pe care îi întâlnim sunt staționați la doar 30 de minute de unul dintre cele mai mari orașe din Afganistan, Mazar-i-Sharif. Prada de război pe care o prezintă include un Humvee, două camionete pick-up și o serie de mitraliere puternice. Ainuddin, un fost student la madrassa (școală religioasă), care acum este comandant militar local, se află în centrul unei mulțimi puternic înarmate”, se arată în reportajul realizat de corespondentul BBC pentru Pakistan și Afganistan, Secunder Kermani.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Insurgenții au capturat noi teritorii, dar și foste baze americane, de unde acum trupele internaționale s-au retras. Prinsă la mijloc este o populație îngrozită.

Zeci de mii de afgani au fost nevoiți să-și părăsească casele, în timp ce sute au fost uciși sau răniți în ultimele săptămâni.

„Îl întreb pe Ainuddin cum poate justifica violența, având în vedere durerea pe care o provoacă oamenilor în numele cărora pretinde că luptă?

„Se duc lupte, așa că oamenii mor”, răspunde el cu răceală, adăugând că grupul încearcă din răsputeri „să nu facă rău civililor”.

Amintesc că talibanii sunt cei care au început luptele.

„Nu”, răspunde el. „Am avut un guvern și a fost răsturnat. Ei [americanii] au început luptele”.

Ainuddin și restul talibanilor simt că sunt pe punctul de a reveni la poziția dominantă, după ce au fost înlăturați de la putere după invazia condusă de americani în 2001.

„Nu renunță la cultura occidentală... așa că trebuie să-i omorâm”, spune el despre „guvernul marionetă” din Kabul.

La scurt timp după ce terminăm de vorbit auzim zgomotul elicopterelor deasupra noastră. Luptătorii talibani se dispersează rapid, semn că forța aeriană afgană reprezintă, încă, o amenințare pentru insurgenți. Bătălia este însă departe de a se încheia.

Jurnalistul BBC precizează că se află în Balkh, un oraș cu rădăcini străvechi, considerat a fi locul de naștere al unuia dintre cei mai renumiți poeți mistici ai Islamului, Jalaluddin Rumi.

Un înalt oficial taliban a spus că atacurile concentrate din nord au fost deliberate, nu numai pentru că, în mod tradițional, regiunea a reprezentat o puternică rezistență anti-talibană, ci și pentru că este mai diversă.

În ciuda faptului că conducerea sa centrală este puternic dominată de membrii majorității pashtuni, oficialul a spus că talibanii vor să sublinieze că au încorporat și alte etnii.

Haji Hekmat, un lider taliban local din Balkh, vrea să arate cum viața de zi cu zi continuă în oraș.

Fete tinere se înghesuie pe străzi, bazarul rămâne aglomerat, cu cumpărători atât bărbați, cât și femei.

Femeilor li s-a permis să iasă pe stradă doar însoțite de un bărbat. În alte părți, comandanții talibani ar fi fost mult mai stricți.

Toate femeile poartă, însă, burka, acoperindu-și atât părul, cât și fața.

Haji Hekmat insistă că nimeni nu este „forțat” și că talibanii pur și simplu „predică” că așa ar trebui să se îmbrace femeile.

Totuși, șoferilor de taxi li s-au dat instrucțiuni să nu conducă nicio femeie în oraș, dacă nu este complet acoperită.

În ziua următoare apar mărturii despre o tânără femeie ucisă din cauza hainelor sale. Totuși, Haji Hekmat respinge acuzațiile că membrii talibanilor ar fi fost responsabili.

Mulți din bazar își exprimă sprijinul pentru grup și recunoștința față de ei pentru îmbunătățirea securității. Dar cu luptătorii talibani care însoțesc echipa de filmare în orice moment, este dificil de știut ce gândesc cu adevărat rezidenții.

Opiniile dure ale grupului sunt uneori în ton cu afganii mai conservatori, dar talibanii fac presiuni pentru un control mai strict.

La 30 de minute distanță, guvernul încă controlează unul dintre cele mai mari orașe din Afganistan.

În umbra moscheii albastre din Mazar-e-Sharif, bărbații și femeile s-au plimbat săptămâna trecută într-o atmosferă socială vizibil mai relaxată.

Guvernul este încă în control în oraș și aproape toată lumea și-a exprimat îngrijorarea cu privire la ce va însemna renașterea talibanilor, în special pentru „libertățile” cu care au crescut generațiile tinere.

Dar, înapoi în districtul Balkh, talibanii își formalizează propriul guvern rival. Au preluat toate clădirile oficiale din oraș, securizând o clădire mare, acum abandonată de poliție.

Chipul guvernatorului districtual al talibanilor, Abdullah Manzoor, se luminează cu un rânjet larg când vorbește despre operațiune, în timp ce oamenii săi chicotesc. Lupta aici, ca în atâtea locuri din Afganistan, este atât personală, cât și ideologică.

Unele lucruri nu s-au schimbat de când talibanii au preluat puterea. Agenții de curățenie îmbrăcați în portocaliu încă muncesc pe străzile orașului, la fel și unii birocrați. Sunt supravegheați de un primar taliban nou numit, așezat la un birou din lemn, cu un mic steag alb al „Emiratului Islamic al Afganistanului” poziționat într-un colț.

El se ocupă de aprovizionarea cu muniție și de colectarea de taxe. Spune cu mândrie că talibanii percep proprietarilor de afaceri mai puțin decât obișnuia guvernul.

În alte locuri, totuși, interpretarea dură a insurgenților asupra scripturilor islamice este mai vizibilă. La postul local de radio, cântau înainte atât cântece religioase, cât și hituri populare generale.

Acum sunt doar cântări religioase. Haji Hekmat spune că au interzis ca muzica care promovează „vulgaritatea” să fie redată în public, dar insistă că indivizii pot asculta tot ceea ce vor.

Este clar că grupul vrea să prezinte o imagine mai luminoasă pentru lume. Însă, în alte părți ale țării, se spune că talibanii se comportă mult mai strict. Diferențele pot depinde de atitudinile comandanților locali.

Legea Sharia este una dură și este explicată chiar de unul dintre judecătorii talibani locali. Haji Badruddin, spune că nu a ordonat încă nici o pedeapsă corporală în cele patru luni de când este în funcție.

„Potrivit Legii Sharia, este foarte clar, pentru cei care fac sex și sunt necăsătoriți, fie că este vorba de o fată sau de un băiat, pedeapsa este de 100 de lovituri de bici în public. Dar pentru oricine este căsătorit, acela trebuie să fie ucis cu pietre. Pentru cei care fură: dacă se dovedește, atunci i se taie mâna”, spune acesta.

Deocamdată, în ciuda avansului rapid al talibanilor, guvernul controlează cele mai mari orașe din Afganistan. Este posibil însă ca lunile următoare violențele să se intensifice pe măsură ce cele două părți se luptă pentru control.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Statul măsoară proprietățile cu drona. Ce riști dacă ai gardul pus greșit în intravilan
Digi FM
Efect neaşteptat al gumei de mestecat. Ce au observat într-un studiu recent cercetătorii de la King's College...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Oamenii erau furioși din cauza diferenței de vârstă”. Olivia Wilde rupe tăcerea despre relația cu Harry...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Kate Hudson, siluetă de top model la 47 de ani, într-un costum de baie minuscul. Actrița profită la maximum...
Adevarul
Scandalul concedierilor de la Oracle România ajunge la Comisia Europeană. BNS acuză gigantul că tratează...
Newsweek
Când intră pensiile pe card: vineri, 10 iulie, sau se amână pentru luni, 13 iulie? Ce a decis Casa de Pensii?
Digi FM
Fotbaliștii din Capul Verde, primiți ca eroi acasă, după parcursul de la CM 2026. Carnaval cu mii de oameni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Greșeala pe care milioane de oameni o fac în fiecare dimineață. Specialiștii avertizează: "Se simt deja...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Penelope Cruz, nevoită să zâmbească după cea mai mare tragedie din viața ei. Ce s-a întâmplat în timpul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...