Românii din Libia sunt sfătuiți să părăsească imediat această țară. Alertă de călătorie emisă de Ministerul de Externe

Data publicării:
Ministerul Afacerilor Externe.
Ministerul Afacerilor Externe. Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reamintește cetățenilor români aflați în Libia că, în contextul situației de securitate din țară, este în vigoare o alertă de călătorie de nivel maxim - „Părăsiţi imediat ţara!”.

Situaţia de securitate din Libia a cunoscut o deteriorare accentuată în ultima perioadă, prin multiplicarea confruntărilor armate dintre grupările rivale majore. Aceste evenimente au potenţialul de a se extinde şi în alte zone din afara capitalei Libiei, fără o avertizare prealabilă.

MAE precizează că nu este neobişnuit ca autorităţile locale să decidă sistarea parţială sau totală a zborurilor pe Aeroportul Internaţional Mitiga, recurgând, eventual, la direcţionarea zborurilor către Aeroportul Internaţional din Misurata.

Regiunea de sud a Libiei, precum şi zonele frontaliere cu Algeria, Niger, Ciad şi Sudan prezintă riscuri ridicate de securitate din cauza prezenţei grupărilor de crimă organizată şi a capacităţii reduse de acţiune a instituţiilor de ordine publică, riscurile de răpire fiind ridicate.

Situația din teren

Ministerul libian al Apărării a anunţat miercuri o încetare a focului după ciocniri violente între miliţii rivale în capitala Tripoli, transmite dpa, preluată de Agerpres.

Potrivit ministerului, forţe de securitate neutre au fost desfăşurate în zone cheie, într-un efort de a limita violenţele şi a restabili ordinea. Guvernul de la Tripoli a subliniat că nu va tolera prezenţa unor grupări armate care acţionează în afara autorităţii statale.

Luptele au izbucnit după ce luni seară a fost anunţată moartea lui Abdel Ghani al-Kikli, un influent lider de miliţie şi şeful Aparatului de Sprijin de Stabilitate (SSA), ucis 'într-o ambuscadă' într-o cazarmă a Brigăzii 444, unde venise pentru o mediere, potrivit familiei sale.

Gruparea paramilitară a lui Al-Kikli, considerată una din cele mai puternice forţe nealiniate cu guvernul, a avut ciocniri cu Brigada 444, o grupare armată loială prim-ministrului Abdul Hamid Dbeibeh.

Observatorii consideră aceste ciocniri ca făcând parte din lupta pentru putere între facţiuni rivale la Tripoli. Deşi numărul exact al victimelor nu a fost confirmat, au fost raportate şase morţi, pe lângă cea a lui al-Kikli.

Locuitori din câteva cartiere dens populate au descris scene de haos, cu tiruri de artilerie, focuri de arme grele, case avariate şi autovehicule incendiate în cursul nopţii. Misiunea ONU de Sprijin în Libia (UNSMIL) şi-a exprimat profunda îngrijorare faţă de escaladarea violenţei şi a chemat la încetarea imediată şi necondiţionată a ostilităţilor.

În opinia analistului Jalel Harchaoui, citat de AFP, situaţia actuală este 'mai periculoasă decât în 2011, 2014 şi 2019' din cauza infiltrării în centrul capitalei Tripoli a 'din ce în ce mai multe facţiuni' armate. De o parte, Forţa Radaa, care controlează estul oraşului şi aeroportul, a primit întăriri de 'sute de vehicule militare' venite din Zawiya, în timp ce grupările fidele lui Dbeibeh au sprijinul brigăzilor din Misrata, mare oraş portuar de unde este originar premierul.

Războiul civil din Libia a izbucnit după căderea de la putere a lui Moammar Gaddafi în 2011.

Două tabere rivale îşi dispută acum puterea: una având baza în oraşul estic Tobruk, sprijinită de mareşalul Khalifa Haftar şi condusă de prim-ministrul interimar Osama Hammad, şi Guvernul de unitate naţională, recunoscut de ONU, condus de Dbeibeh la Tripoli.

Cui să se adreseze cetățenii români

Cetăţenii români care se află deja pe teritoriul Libiei sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României la Tripoli relocată temporar la Tunis (18, Avenue D'Afrique, El Menzah V, B.P.57-1004 - Tunis, telefon de urgenţă: 00216 566 146 77, e-mail: tripoli@mae.ro şi tripoli.consul@mae.ro) şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând propriile coordonate pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

Cetăţenii români care ignoră avertismentele MAE şi se deplasează în zone de risc sunt atenţionaţi că o fac pe propria răspundere şi vor suporta consecinţele unor astfel de călătorii, având în vedere că posibilităţile de intervenţie ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare în astfel de zone sunt reduse.

 

 

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cine a plătit tratamentul de peste un milion de dolari al Alinei Pușcău. Cum a reușit fotomodelul să acopere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pitbull are 45 de ani și șase copii. Artistul i-a ținut mereu departe de ochii publicului: „Îi protejez...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
O româncă scrie creierul roboților la NASA: „Poate ajunge pe o planetă și să întâlnească extratereștri”
Newsweek
Cum sunt dezavantajați la pensie cei care au lucrat în grupe de muncă? Un avocat spune ce pot face pensionarii
Digi FM
Are 61 de ani, ridică greutăți la sală și întoarce toate privirile. Bărbații tineri o curtează, iar soțul ei...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiica unei actrițe din "Game of Thrones", numită canibală după ce a recunoscut că a mâncat cenușa mamei sale...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro