Rusia revine la barter pentru prima dată după destrămarea URSS. Cum încearcă Putin să țină economia funcțională

Data actualizării: Data publicării:
Falling ruble
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Trocul este din nou la modă în Rusia, pentru prima dată după haosul din anii 1990, în condiţiile în care problemele cu decontarea tranzacţiilor, create de conflictul din Ucraina, au forţat cel puţin o companie chineză să accepte aliaje de aluminiu în schimbul motoarelor, transmite Reuters.

După haosul politic şi economic care a urmat destrămării URSS în 1991, inflaţia galopantă şi lipsa cronică de fonduri a obligat multe companii ruseşti să accepte să fie plătite în natură. Acum, la trei ani de la izbucnirea conflictului din Ucraina, trocul este din nou la modă în Rusia.

La forumul de afaceri Kazan Expo care a început luni, companiile chinezeşti au menţionat problemele cu decontarea tranzacţiilor precum şi solicitările vizând mutarea producţiei în Rusia drept principale obstacole în calea schimburilor comerciale bilaterale.

"Oferim modele inovative de cooperare destinate reducerii riscurilor de decontare", a spus Xu Xinjing, de la firma Hainan Longpan Oilfield Technology Co. la formul de la Kazan, adăugând că "oferim un model pentru comerţul de tip barter".

În schimbul unor echipamente, compania chineză a primit materiale ruseşti pentru construcţia de nave.

"În condiţiile actuale de plăţi limitate, asta oferă noi oportunităţi pentru companiile din Rusia şi ţările asiatice. De exemplu, noi furnizăm motoare pentru nave în schimbul unor aliaje speciale de oţel şi aluminiu din Rusia folosite la construcţia de nave", a precizat Xu Xinjing.

O serie de surse au dezvăluit anul trecut pentru Reuters că Rusia a discutat mai multe acorduri de tip barter cu China. Barterul este cel mai popular în rândul traderilor de metale şi produse agricole, pentru care care este relativ uşor să fie stabilite preţurile, susţin sursele citate de Reuters.

China este de departe cel mai important partener comercial al Rusiei, după ce puterile europene şi-au redus legăturile comerciale cu Moscova din cauza conflictului din Ucraina.

Întârzierile în efectuarea plăţilor pentru tranzacţiile încheiate cu principalii parteneri ai Rusiei, precum China sau Turcia, unde băncile au fost presate de organismele europene de reglementare să analizeze cu atenţie sporită tranzacţiile cu Rusia, au devenit o problemă serioasă pentru companiile şi băncile ruseşti.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă o apă plată la 500 ml pe litoralul românesc. Un turist a fotografiat prețul pentru dovadă: „Prețuri...
Digi FM
Noile azile ale groazei? 400 de persoane au murit și au fost îngropate pe un teren din apropierea cimitirului
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa și-a cucerit fanii cu cele mai intime imagini din luna de miere. S-a lăsat pozată goală în cadă și...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce a ucis-o pe Daveigh Chase, vedeta din „The Ring”, la doar 35 de ani. Medicii au dezvăluit cauza oficială a...
Adevarul
Radiografia „Fenomenului AUR”: cum a ajuns un partid periferic la 40% în sondaje și cine sunt, de fapt...
Newsweek
Pensionarii și persoanele cu handicap primesc carduri noi pentru ajutorul social de 250 lei. Când iau banii?
Digi FM
Șeful asociației acuzate că abuzează de oameni vulnerabili în Bihor: "Erau trimiși de către statul român la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum folosești corect aerul condiționat pe timp de caniculă. Avertismentul unui medic de la Floreasca: „Nu ar...
Digi Animal World
Le este dor pisicilor de stăpâni când rămân singure? Ce spun specialiștii despre comportamentul lor
Film Now
Cum arată viața fostei soții a lui Richard Gere după divorțul de actor. Carey Lowell a dispărut din lumina...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...