Rusia și-a trimis mercenarii Wagner în Niger să îi antreneze pe militarii puciști

Data actualizării: Data publicării:
mercenari wagner in africa
Mercenari Wagner în Africa. Foto cu caracter ilustrativ: Captură Twitter / @DanOjowa

Luptătorii grupului paramilitar rus Wagner au fost surprinși în Niger în timp ce îi antrenează pe membrii forțelor armate care au declanșat lovitura de stat la finalul lunii iulie, relatează Sky News, care citează alte instituții media. Junta militară a cerut ajutorul mercenarilor în contextul amenințării cu o intervenție militară lansată de blocul vest-african, scrie Euronews. 

Potrivit unui raport al LSi Africa, „instructori ai grupului de mercenari Wagner” au venit din Mali în capitala Niamey pentru a antrena militarii puciști. Informația apare după ce mai multe rapoarte au arătat că junta militară din Niger a cerut ajutorul grupului Wagner, în contextul unui ultimatum impus de Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS), care va expira duminică.

Comunitatea Economică a Statelor Vest-Africane, care a impus sancţiuni Nigerului după lovitura de stat, le-a dat puciştilor un ultimatum: să-l repună în funcţie pe preşedintele Bazoum până duminică, ameninţând în caz contrar cu o intervenţie militară.

Detaliile unei „eventuale intervenţii militare” a Comunităţii Economice a Statelor Vest-Africane (ECOWAS) împotriva puciştilor din Niger au fost „stabilite”, a anunţat vineri unul dintre oficialii ECOWAS, după reuniunea şefilor de stat major din blocul vest-african la Abuja, pentru AFP.

Liderii puciului din Niger au cerut ajutorul mercenarilor Wagner

Militari puciști șin Niger au cerut ajutor grupului de mercenari ruși împotriva unei potențiale intervenții ECOWAS, pe măsură ce se apropie termenul limită pentru eliberarea președintelui demis al țării, relatează Euronews. 

Un jurnalist și cercetător senior la Centrul Soufan, Wassim Nasr, a declarat pentru Associated Press că cererea a fost făcută în timpul unei vizite a liderului loviturii de stat, generalul Salifou Mody, în Mali.

Nasr a spus că trei surse din Mali și un diplomat francez au confirmat întâlnirea. „Au nevoie de (Wagner) pentru că vor deveni garanția lor pentru a păstra puterea”, a spus jurnalistul.

Ciadul nu sprijină o intervenție militară

O intervenție militară în Niger ar riscă să creeze o criză regională majoră, în condiţiile în care Mali şi Burkina Faso, state unde junte militare anti-occidentale au preluat de asemenea puterea, au ameninţat la rândul lor că vor interveni de partea Nigerului. Guineea s-a delimitat de o eventuală acţiune militară, dar alte state membre ale ECOWAS, precum Senegal şi Benin, s-au declarat dispuse să participe.

Ciadul, care se învecinează cu Niger, a anunţat, sâmbătă, că nu sprijină o intervenţie militară în această ţară,

„Este responsabilitatea poporului din Niger să evalueze gravitatea situaţiei şi să ia o decizie. Prin urmare, Ciadul nu va interveni niciodată militar”, a declarat ministrul ciadian al apărării, Daoud Brahim Yaya. Acesta a pledat pentru soluţionarea crizei prin folosirea canalelor diplomatice şi a vorbit despre „progrese” care ar fi fost obţinute de preşedintele Ciadului, Mahamat Idriss Déby, mediator între ECOWAS şi junta care a preluat puterea în Niger.

Citește și: Ultimatum pentru Niger. Ciadul spune că nu sprijină o intervenție militară. Patru state africane sunt dispuse să participe

În contextul amenințărilor cu o eventuală intervenție militară în Niger, junta de la Niamey a numit o nouă conducere la nivelul forţelor armate.

Generalul Moussa Salaou Barmou, care a avut un rol decisiv în lovitura de stat din 26 iulie, va deveni şef de personal, a declarat vineri seara, la televiziune, un purtător de cuvânt al liderilor juntei militare. Anterior, Barmou a condus forţele speciale ale ţării.

Alte poziţii importante în armată şi în cadrul forţelor aeriene au fost ocupate tot de persoane loiale juntei, a adăugat purtătorul de cuvânt citat.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cât costă înmatricularea unei mașini aduse din străinătate în 2026. Ce taxe trebuie să plătești
Digi FM
Iubita tinerică a fostului Balon de Aur e model și pozează în costum de baie. E cu 38 de ani mai mică decât el
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Merge zilnic la mormântul starului rock pe care l-a iubit 40 de ani. Ultimele ore din viața lui: "M-a rugat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman, despre partea întunecată a copilăriei la Hollywood: „Eram prezentată ca o Lolita sexualizată”
Adevarul
Sarcofag roman de copil, descoperit intact în Constanța. Ce au găsit arheologii în interiorul mormântului...
Newsweek
Nou scenariu pentru indexarea pensiilor. Creștere de 5% și ajutoare pentru pensionarii cu pensii mici
Digi FM
Donald Trump, acuzat de viol de o regină a frumuseții născută la Cluj. Beatrice Keul susține că a fost...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să mănânci pentru a reduce riscul de pietre la rinichi. 5 alimente recomandate de specialiști
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat într-un tomberon: „Nu te aștepți să vezi așa ceva în gunoi”
Film Now
La 84 de ani, Harrison Ford dovedește că vârsta e doar un număr. Actorul, pe bicicletă de-a lungul coastei...
UTV
Mădălina Ghenea își toarnă lapte pe frunte de 15 ani. Ce presupune ritualul neobișnuit la care apelează...