China se pregătește în secret de prăbușirea regimului Putin și schimbarea puterii la Kremlin (WSJ)

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin și Xi Jinping
Vladimir Putin și Xi Jinping. Foto: Profimedia Images

Sub conducerea lui Vladimir Putin, care a rupt legăturile cu Occidentul, Rusia s-a transformat pe deplin într-un partener secundar al Chinei, care, chiar dacă o face cu prudență și în secret, o manipulează în interesul propriu. În același timp, Beijingul își consolidează discret relațiile cu clasa conducătoare rusă, fără a se limita la Putin și cercul său apropiat, scrie The Wall Street Journal pe baza unor discuții cu oficiali din ambele țări și cu analiști.

Chinezii își consolidează legăturile cu oficialii și reprezentanții elitei care vor determina viitorul Rusiei după plecarea lui Putin, notează WSJ.

În țară se descoperă din ce în ce mai des cazuri de spionaj chinez și de recrutare a funcționarilor de nivel mediu, dar Moscova nu se grăbește să facă publică această informație sau să o discute cu Beijingul, de teama de a nu deteriora relațiile, a declarat pentru ziar o persoană apropiată serviciilor secrete ruse. Unele analize consideră că sentimentele antioccidentale sunt atât de adânc înrădăcinate în societatea și instituțiile rusești, încât vor supraviețui conducătorului care le-a alimentat în toate felurile posibile.

Beijingul a subjugat Moscova

În același timp, Beijingul a subjugat deja Rusia în multe privințe și a obținut concesii semnificative, deși se străduiește din răsputeri să nu-și afișeze public superioritatea, pentru a nu umili Moscova și, personal, pe Putin.

„China are o șansă cu adevărat excelentă de a transforma Rusia într-un fel de Laos gigantic, un Pakistan gigantic. O țară mult mai dependentă de China, mult mai strâns legată de aceasta, care percepe China într-o măsură mult mai mare ca model și sursă de concepții despre modernitate”, afirmă Alexander Gabuev, sinolog și director al Centrului Carnegie din Berlin pentru studiul Rusiei și Eurasiei.

Cu prudență, dar cu insistență, Beijingul obligă Moscova să acționeze în interesul său, formând relații și structuri care vor funcționa timp de mai multe decenii. Se știe cât de gelos este Putin față de orice încercare de a influența situația din „străinătatea apropiată” – țările fostului URSS, pe care le consideră în continuare o sferă de interese exclusiv rusești. Tocmai acest lucru explică în mare măsură invazia sa în Ucraina.

Cu toate acestea, Putin cedează treptat Asia Centrală Chinei, chiar dacă o face cu reticență.

Timp de mai bine de un deceniu, temându-se de intensificarea influenței chineze, el s-a opus ideii de a face din yuan moneda principală a Băncii de Dezvoltare a Organizației de Cooperare de la Shanghai, care urma să fie înființată și care avea rolul de a finanța proiecte în Asia Centrală. Însă, în ultimul an, Xi Jinping a reușit să obțină de la Putin această concesie importantă, au declarat pentru WSJ consilieri ai guvernului chinez și diplomați. Potrivit acestora, izolarea financiară a obligat Rusia să-și revizuiască poziția, iar acum aceasta este dispusă să devină membru al băncii, cerând în schimb garanții că activitatea acesteia nu va fi limitată de sancțiunile occidentale.

Cu toate acestea, alte instituții financiare internaționale, în care China deține rolul principal, au refuzat până în prezent să ofere Rusiei astfel de căi de ocolire a sancțiunilor. În special, sub presiunea Occidentului, Rusia a fost exclusă atât din Banca Asiatică de Investiții în Infrastructură, cu sediul la Beijing, cât și din Banca BRICS – Noua Bancă de Dezvoltare, cu sediul la Shanghai, deoarece acestea nu-și puteau continua activitatea cu participarea sa.

Rusia, sursă de materii prime pentru China

Rusia rămâne o sursă de materii prime pentru China, furnizându-i în principal petrol și gaze la prețuri cu reduceri semnificative, precum și alte resurse naturale. Când Xi, proaspăt ajuns la putere, s-a întâlnit pentru prima dată cu Putin în 2013, China reprezenta aproximativ 10% din volumul total al schimburilor comerciale ale Rusiei. De atunci, această cifră a crescut de patru ori, în timp ce ponderea Rusiei în comerțul chinez este de mai puțin de 4%.

În același timp, Beijingul își apără cu strictețe propriile interese. Este greu să găsești un exemplu mai elocvent decât povestea încercărilor Moscovei de a-l convinge să accepte construirea gazoductului „Puterea Siberiei – 2”.

În timpul vizitei delegației ruse conduse de Putin în China, în septembrie 2025, președintele consiliului de administrație al „Gazprom”, Alexei Miller, a anunțat o presupusă realizare – semnarea unui „memorandum cu caracter juridic obligatoriu privind construirea gazoductului”. Totuși, din motive necunoscute, el a comunicat acest lucru doar jurnaliștilor ruși, fără a oferi nicio informație cu privire la condiții, inclusiv în ceea ce privește chestiunea principală – prețurile la gaz, iar Beijingul nu a spus niciun cuvânt despre o astfel de înțelegere.

În mai 2026, înaintea celei de-a 14-a vizite în China, Putin a dat din nou de înțeles în mod public că trebuie ajuns la un acord.

Însă delegația rusă, care a sosit la Beijing înaintea sosirii sale, s-a lovit de un zid, scrie WSJ. Potrivit unor surse citate de ziar, familiarizate cu desfășurarea negocierilor, oficialii chinezi i-au dat de înțeles lui Miller că vor fi de acord cu construirea gazoductului numai în cazul în care Rusia va furniza gazul la prețul pieței interne ruse, care este subvenționat în mare măsură.

Mai mult, rușilor li s-a indicat să nu mai abordeze această chestiune până când nu vor accepta condițiile impuse de Beijing. Printre cele 42 de acorduri și declarații semnate de Putin a doua zi, nu s-a regăsit niciun document referitor la „Puterea Siberiei – 2”.

„Xi l-a primit pe Putin așa cum un împărat își primește oaspetele în castelul său și l-a trimis acasă”, spune Jörg Wuttke, un om de afaceri german cu o experiență îndelungată în domeniul relațiilor chino-ruse.

El consideră că, din punct de vedere economic, China nu are niciun interes să accepte construirea unui nou gazoduct. La nivel mondial se produce mult GNL, iar consumul de gaz importat în China, care derulează un program gigant de dezvoltare a energiei verzi, va atinge, conform previziunilor, un nivel maxim la mijlocul anilor 2030.

„De ce ar vrea să-și asume angajamente privind construirea unui gazoduct, care va dura cinci-șase ani, și să-și sporească astfel dependența de Rusia, dacă pot cumpăra gaz de la orice altă țară?”, spune Wutke.

Gabuiev confirmă:

Este mai bine să-i ținem pe ruși în așteptare. Să așteptăm până când situația economică din Rusia se va înrăutăți și mai mult, până când rușii vor ajunge în genunchi – pentru a accepta condiții avantajoase pentru China.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani face un român pe zi din sticlele SGR reciclate: „Nu știu de ce te mai duci la job la banii ăştia”
Digi FM
Oana Roman, atacată și amenințată cu moartea. Persoane necunoscute i-ar fi filmat casa: „Am avut o vară...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Harry Styles nu s-a putut abține! Ce a spus despre nunta lui Taylor Swift cu Travis Kelce, chiar la Madison...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Critici dure pentru Anne Hathaway înainte de „Days of Thunder 2”. Randy Quaid rupe tăcerea: „Trebuie să fie...
Adevarul
Cartea Electronică de Identitate nu va fi obligatorie de la 1 septembrie în sistemul medical. Anunțul CNAS
Newsweek
Pensionarii vor plăti 1.000.000.000€ CASS din pensie în 2026. Parlamentarii au pensie specială de 12.000 lei
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O adevărată cursă contra cronometru. Ce arată noile date despre procesul de formare al planetelor
Digi Animal World
Cât de des trebuie să-ți plimbi câinele în fiecare zi? De câtă mișcare are nevoie, în funcție de vârstă și...
Film Now
Detaliul care nu le-a scăpat fanilor. Eva Mendes și-a arătat singurul tatuaj din viața ei, dedicat lui Ryan...
UTV
Iustin Petrescu și Hara s-ar fi despărțit după doar două luni de căsnicie. Detaliile observate de fani