Lavrov, despre anularea alegerilor prezidențiale: CCR a executat un ordin, ca în armată. Așa a fost în Ucraina, în 2004

Data actualizării: Data publicării:
sergei lavrov sustine un discurs
Serghei Lavrov. Foto: Profimedia

Aflat la Forumul de la Doha, Serghei Lavrov a vorbit despre anularea turului întâi al alegerilor prezidențiale din România. Șeful diplomației ruse a spus că a urmărit „povestea”, și că CCR a „executat un ordin, ca în armată”, și „în final a anulat alegerile”. Asta, după ce inițial nu făcuse acest lucru, cerând doar renumărarea voturilor. „Dar li s-a explicat că a fost greșită o astfel de decizie”. „La fel ca în 2004 în Ucraina”, a afirmat acesta. „Este în continuare același mod, aceleași obiceiuri”, a adăugat ministrul rus de Externe.

„Chiar nu ne interesează ce fac ei (românii – n.red.) acolo, încercând să-și justifice mașinațiile. Am urmărit această poveste, a fost reflectată activ în multe mass-media. La început, Curtea Constituțională a refuzat să anuleze rezultatele primului tur, iar apoi, se pare, acestei Curți Constituționale i s-a explicat că a fost greșită o astfel de decizie. Așa că, au executat un ordin ca în armată și în final au anulat primul tur. La fel ca în 2004 în Ucraina, când, după al doilea tur, a câștigat Ianukovici, nu Iuscenko, Curții Constituționale i s-a spus: «Să cerem un al treilea tur». Ei au răspuns: «Dar constituția noastră nu permite un al treilea tur». «Nu contează, voi luați decizia».

Este în continuare același mod, aceleași obiceiuri”, a declarat Serghei Lavrov.

„Dacă în România câștigă o persoană care nu blestemă Rusia... Nu ne-a lăudat niciodată nicăieri, pur și simplu nu ne blestemă. Spre deosebire de restul publicului, care se agită în jurul alegerilor, în efortul de a lua unele poziții politice.

În Georgia, OSCE, 500 de observatori au fost acolo timp de două luni înainte de alegeri, s-au târât prin toate, au examinat totul, au declarat public: «Nu, nu au fost încălcări semnificative, totul a fost legitim». Și chiar și opinia OSCE, care este pur și simplu un instrument ascultător al colegilor noștri occidentali din OSCE, nici măcar aceasta nu a funcționat, pentru că, ei bine, nu le place actualul guvern, care în Georgia a fost reales, și care urmează un curs care reflectă interesele naționale legitime ale poporului georgian în conformitate cu voința acestui popor.

Prin urmare, sunt sigur că toate aceste jocuri sunt perfect de înțeles pentru orice observator mai mult sau mai puțin obiectiv”, a adăugat șeful diplomației ruse.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate fi încorporat în România în caz de război. De ce au fost chemaţi tinerii în Armată
Digi FM
Mihai Onilă a fost operat de urgență. Fostul membru AXXA stârnise controverse după ce a ținut post negru 40...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Anca Țurcașiu, noi imagini inedite alături de partenerul ei, la malul mării. Fanii au fost cuceriți: „Așa...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce părere ar avea Johnny Depp despre filmul care îi marchează revenirea la Hollywood: „O șansă care apare o...
Adevarul
Pericol pentru securitatea energetică globală: atac cu drone asupra a două petroliere în Marea Neagră
Newsweek
Modificare la pensie începând de vineri. Milioane de români vor munci mai mult înainte să iasă la pensie
Digi FM
Mihai Trăistariu, exasperat de turiștii de pe litoral. Ce îi dispare din apartamente și ce obiecte ajunge să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este "dirty soda", băutura care face furori pe internet, dar îi îngrijorează pe medici: "Este un dezastru...
Digi Animal World
Un câine a distrus drona vecinului, iar cazul a ajuns în instanță. Ce a decis judecătorul
Film Now
A trăit în mașină înainte să ajungă la Hollywood, apoi a câștigat două premii Oscar. Viața a încercat-o de...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...