Rusia a exersat lovituri cu rachete hipersonice „Kinjal”, în cadrul unor exerciţii militare deasupra Mării Barents

Data actualizării: Data publicării:
mig-31 cu racheta kinjal
MiG-31K. Foto: Profimedia

Avioane de vânătoare ruseşti MiG-31, echipate cu rachete balistice hipersonice Kinjal, au efectuat un zbor de patru ore deasupra apelor internaţionale din Marea Barents, în cadrul exerciţiilor militare „Zapad 2025”, a informat sâmbătă agenţia rusă de ştiri Interfax, care preia un comunicat al Ministerului rus al Apărării, relatează News.ro.

Rusia şi Belarus au început vineri exerciţiile comune „Zapad 2025” (Vest 2025), într-un moment tensionat al războiului dintre Rusia şi Ucraina, la câteva zile după ce Polonia, cu ajutorul aliaţilor, a doborât drone ruseşti suspecte deasupra spaţiului său aerian - o premieră.

Kinjal, care înseamnă „pumnal” în limba rusă, este o rachetă balistică hipersonică lansată din aer, capabilă să transporte focoase nucleare sau convenţionale. Conform datelor oficiale, „Kinjal” are o înaltă precizie şi este capabilă să lovească ţinte la o distanţă de peste 2.000 km. Moscova susţine că aceasta nu poate fi interceptată de actualele sisteme antiaeriene. Rusia a folosit deja aceste arme împotriva Ucrainei.

„În timpul îndeplinirii misiunii de antrenament şi luptă, echipajele au exersat efectuarea unui atac aerian simulat asupra obiectivelor critice ale inamicului simulat. Durata zborului a fost de aproximativ patru ore”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării. Potrivit acestuia, „misiunile de antrenament şi luptă au fost îndeplinite ţinând cont de experienţa de luptă dobândită în timpul operaţiunii militare speciale” - referire la războiul de agresiune pe care Rusia l-a pornit împotriva Ucrainei în urmă cu mai bine de trei ani.

„Toate zborurile avioanelor Forţelor Aeriene şi Spaţiale ale Rusiei sunt efectuate în strictă conformitate cu normele internaţionale de utilizare a spaţiului aerian”, precizează comunicatul rus.

NATO rămâne vigilentă

Exerciţiile „Zapad 2025” de pe teritoriul Republicii Belarus se desfăşoară în poligoane situate în interiorul ţării sau în regiunile sale estice. Exerciţii de acest fel, dar de o amploare mult mai mare, s-au desfăşurat în 2021 în Belarus şi au precedat invazia rusă la scară largă în Ucraina din februarie 2022. Belarusul şi-a pus teritoriul la dispoziţia Moscovei pentru ca trupele ruse să pătrundă în Ucraina prin nord, dar nu a participat cu trupe la invazie 

De aceea, NATO rămâne vigilentă în privinţa acestor manevre. Polonia şi-a închis complet graniţa cu Belarus începând din seara zilei de 11 septembrie, această decizie fiind luată înainte de incidentul cu dronele care au pătruns în spaţiul său aerian în noaptea de marţi spre miercuri.

În aceeaşi zi, Parlamentul Letoniei a votat închiderea completă a frontierelor ţării cu Rusia şi Belarus pe durata exerciţiilor militare „Zapad”.

Avioane poloneze şi aliate au fost mobilizate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din cauza ameninţării cu atacuri cu drone dinspre Ucraina vecină, iar aeroportul din oraşul Lublin, din estul Poloniei, a fost închis. „Aceste acţiuni sunt de natură preventivă şi vizează securizarea spaţiului aerian şi protejarea cetăţenilor, în special în zonele adiacente zonei ameninţate”, a declarat Comandamentul operaţional al forţelor armate poloneze.

În acelaşi timp, în România, două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană Feteşti au decolat pentru monitorizarea situatiei la graniţa cu Ucraina, după interceptarea unei drone în spaţiul aerian naţional. Autorităţile au dat două mesaje RO-Alert destinate locuitorilor din nordul judeţului Tulcea, avertizându-i cu privire la posibilitatea de a cădea resturi de drone.

Avertismentul lui Zelenski

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că dronele ruseşti „au fost prezente toată ziua” în diverse regiuni ale Ucrainei, inclusiv cele nordice. Comentând ridicarea aeronavelor în România şi operaţiunile preventive ale Poloniei, Zelenski a pledat din nou pentru un „scut aerian” al aliaţilor săi la graniţa cu Ucraina şi pentru înăsprirea sancţiunilor comerciale care să vizeze Rusia şi alimentarea cu fonduri a războiului ei. 

„Armata rusă ştie exact unde se îndreaptă dronele sale şi cât timp pot opera în aer. Rutele lor sunt întotdeauna calculate. Acest lucru nu poate fi o coincidenţă, o greşeală sau iniţiativa unor comandanţi de nivel inferior. Este o extindere evidentă a războiului de către Rusia – şi exact aşa acţionează ei. La început, paşi mici, iar în cele din urmă, pierderi mari”, a avertizat Zelenski într-o postare pe X argumentând solicitarea sa de „acţiuni preventive” şi încercând încă o dată să-i spulbere lui Donald Trump iluzia că în Polonia ar fi putut fi vorba despre o intrare accidentală a dronelor ruseşti, în noaptea de marţi spre miercuri, aşa cum a declarat preşedintele SUA într-o primă reacţie.

Pe de altă parte, NATO a anunţat vineri că a lansat operaţiunea „Eastern Sentry” (Santinela Estului) pentru consolidarea apărării pe flancul de est, inclusiv a României. Sâmbătă, Donald Trump a declarat că este gata să impună sancţiuni semnificative Rusiei, dar a pus două condiţii: ca toate ţările NATO să renunţe să mai achiziţioneze petrol rusesc şi să impună tarife punitive ţărilor care fac comerţ cu Rusia, în special Chinei.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Când trebuie declarați la ANAF banii obținuți din vânzări pe Vinted, OLX și alte platforme. Explicațiile unui...
Digi FM
"Am decis să sărbătoresc viața". Alina Pușcău, după ultima cură de chimioterapie: "A fost incredibil de greu"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre cele mai iubite seriale polițiste, anulat după 20 de sezoane. Actrița care a aflat cu 90 de...
Adevarul
Șantierul autostrăzii cu tuneluri din vestul României se apropie de final. Munții de pământ excavați au...
Newsweek
Sute de mii de pensionari NU vor lua bani în plus la pensie la indexare. Casa de Pensii confirmă
Digi FM
De ce se înmoaie murăturile în borcan. Greșelile care le strică textura și cum le păstrezi crocante
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce efecte are în organism consumul zilnic de migdale. Câte să mănânci pentru a profita de beneficii
Digi Animal World
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au...
Film Now
A fost criticată pentru siluetă, acum parcă a întinerit! Soția lui Pierce Brosnan, superbă într-o rochie...
UTV
Laura Cosoi a ajuns la casa Adelei Popescu de la Șușani. Cum și-au petrecut timpul cele două vedete, în timp...