Un jurnalist rus a fost arestat, în circumstanțe dubioase. Reacțiile fără precedent au luat însă prin surprindere Kremlinul

Data actualizării: Data publicării:
Ivan Golunov, jurnalist rus arestat
Foto: Hepta

Arestarea jurnalistului de investigații rus Ivan Golunov a părut, la început, a fi doar un alt atac asupra presei libere din Rusia. Golunov a fost săltat de poliție și acuzat de trafic de droguri, o acuzație cel mai probabil fabricată, scrie CNN. Reacțiile la arestarea jurnalistului au luat însă prin surprindere atât Kremlinul, cât și întreaga societate rusă, mai scrie publicația.

Ziarele ruse Kommersant, Vedomosti şi RBK au publicat luni aceeaşi pagină întâi, pe care scrie "Eu sunt, noi suntem Ivan Golunov", în sprijinul jurnalistului de investigaţii inculpat săptămâna trecută pentru trafic de droguri, care susţine că i s-a înscenat un flagrant, transmite AFP.

Golunov, reporter al portalului de ştiri online Meduza, este cunoscut pentru anchetele sale privind corupţia din primăria Moscovei. El a fost reţinut joia trecută şi inculpat sâmbătă, când o instanţă a decis să rămână în arest la domiciliu.

Poliţia afirmă că a găsit droguri asupra jurnalistului în momentul arestării şi ulterior la percheziţia domiciliară şi că suspectul în vârstă de 36 de ani încerca să vândă "o mare cantitate" de cocaină şi mefedronă. Ulterior, poliţiştii au recunoscut că fotografiile prezentate ca fiind făcute la locul faptei, în care apărea un laborator de fabricare a drogurilor, nu erau de la locuinţa lui Golunov.

Jurnalistul respinge acuzaţiile, pe care le consideră legate de dezvăluirile sale despre afacerile mafiote legate de cimitirele din capitala Rusiei.

Cele trei publicaţii care îl susţin pe ziarist apreciază că "dovezile vinovăţiei lui Golunov furnizate de anchetatori nu sunt convingătoare, iar circumstanţele arestării sale îndreptăţesc suspiciunea că procedura a fost ilegală". "Nu excludem existenţa unei legături între reţinerea şi arestarea lui Golunov şi activităţile sale profesionale". Kommersant, Vedomosti şi RBK cer "o verificare detaliată a acţiunilor poliţiştilor implicaţi" şi "transparenţă maximă pe parcursul anchetei".

Şi alte organizaţii media, inclusiv unele oficiale, organizaţii neguvernamentale şi numeroşi ziarişti, artişti şi politicieni sunt de partea jurnalistului. Cunoscuţii săi spun că nu ştiau să fi fost consumator de droguri. Unii apărători ai libertăţii presei consideră că este vorba de o nouă etapă a presiunilor asupra mass media din Rusia.

Mai multi reporteri ruși au organizat în weekend proteste individuale și s-au așezat cu pancarte în fața Ministerului Afacerilor Interne din Moscova, iar manifestația a continuat și luni seara.

Ivan Golunov jurnalist rus arestat
Foto: Hepta

Vedete din Rusia au publicat mesaje de susținere pentru Golunov și au cerut eliberarea sa imediată.

Rapperul Oxxxymiron: „Este crucial ca Ivan Golunov să fie eliberat. Este crucial pentru întreaga societate, nu numai pentru el însuși și pentru apropiații săi. Nu putem avea un viitor dacă va continua pedepsirea curajului”.

Starul rock Andrey Makarevich: „Trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru ca aceasta șaradă să se încheie”. Trupa lui Makarevich, Mashina Vremeni, și-a anulat inclusiv un concert pe care trebuia să îl susțină în Piața Roșie din Moscova, de Ziua Națională a Rusiei, în semn de solidaritate cu jurnalistul.

Chulpan Khamatova, actrița din filmul „Goodbye, Lenin”: „Vreau să trăiesc fără frică în țara mea. Nu vreau să mă tem. Ivan Golunov trebuie să fie eliberat!”.

Sâmbătă, în faţa tribunalului unde a fost prezentat Golunov în vederea arestării, s-au adunat sute de persoane. Instanţa s-a pronunţat pentru arest la domiciliu, deşi procuratura ceruse arest preventiv. Jurnalistul ar putea fi condamnat la 15 ani de închisoare.

Kremlinul face un pas înapoi

Când a fost arestat, Ivan Golunov ancheta modul în care mai mulți membri ai familiei viceprimarului Moscovei au cumpărat, într-o singură zi, nouă penthouse-uri de lux în valoare de milioane de euro, avea în desfășurare o investigație legată de mafia înmormântărilor în Moscova și cum este ea legată de înalte cercuri guvernamentale, precum și modul în care este cenzurat internetul în Rusia.

Ultima anchetă publicată de Golunov arăta cum grupuri de persoane care acordau împrumuturi îi păcăleau pe datornici pentru a-i evacua din propriile case, o escrocherie căreia i-au căzut pradă aproximativ 500 de oameni doar anul trecut.

După ce poliția a recunoscut că imaginile cu captura de droguri nu au fost făcute în apartamentul lui Golunov, și Kremlinul a făcut un pas înapoi, afirmând că există informații contradictorii în acest caz.

Între timp, Golunov rămâne în arest și există îngrijorări legate de modul în care acesta este tratat. Medicul care l-a examinat pe jurnalist a descoperit că acesta are mai multe contuzii, vânătăi și posibil câteva coaste rupte. În ciuda acestor răni, medicul nu a recomandat ca jurnalistul să fie internat.

În fața instanței, Ivan Golunov și-a reafirmat nevinovăția și a izbucnit în lacrimi: „Este foarte greu pentru mine, e ca și când aș fi într-un film. Nu am crezut vreodată că voi ajunge să fiu martor la propria mea înmormântare”.

Miercuri, susținătorii lui Ivan Golunov vor organiza un marș în centrul Moscovei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri